„...se cere o delimitare între neacceptarea discriminării oamenilor pe orice criterii, mai ales a celor cu dizabilități, dar este absolut necesară manifestarea dezacordului cu oameni cu dizabilități morale, incapabili să facă așa ca vorbele lor să corespundă faptelor...”.
---
Despre cum ar trebui să fie
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a ținut un discurs în cadrul reuniunii de nivel înalt al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) consacrate celebrării a celei de-a 75-a aniversări de la crearea instituției respective. Intervenția președintelui Dodon n-a conținut nimic deosebit, pliindu-se pe discursul Secretarului General al ONG, Antonio Guterres. Referințele șefului statului la necesitatea cooperării constructive pe viitor, în baza principiului multilateralismului, au fost completate cu pledoarii pentru cele bune, împotriva tuturor relelor, menționând necesitatea:
- luptei cu cauzele și efectele schimbărilor climatice;
- anihilării inegalităților accentuate de pandemie;
- respectării tratatelor și obligațiilor internaționale;
- respectării drepturilor omului;
- neadmiterii discriminării bazate pe gen, origine, rasă, religie sau dizabilitate.
Chiar dacă discursul președintelui Dodon nu a străluci prin originalitate, totuși nimeni n-ar putea spune că în pledoariile enunțate domnia sa nu s-ar fi ridicat la înălțimea liderilor mondiali. Mai ales că problema schimbărilor climatice, de exemplu, este una cu potențial de a-i transforma pe politicieni în laureați ai premiului Nobel. Așa că președinte Dodon a țintit departe, dar să vedem în ce a nimerit.
Despre cum este de fapt
Demult s-a observat că una e să pledezi pentru ceva, făcând abstracție de lucruri concrete, și alta e când vine vorba despre propriile fapte, obligațiuni și responsabilități. Într-adevăr, este foarte bine că președintele Dodon se referă la necesitatea anihilării pe plan internațional a inegalităților accentuate de pandemie. Dar este absolut inexplicabil că șeful statului ignoră implementarea principiul inegalității în statul pe care îl reprezintă pe arena internațională. În acest context, comunității internaționale i-ar fi fost util să cunoască că în statul condus de președintele Dodon înalții demnitari își pot permite să facă ceea ce le interzic simplilor cetățeni pe timp de pandemie. Opinia publică locală este zguduită de faptul că un socru mare, deținând funcția de prim-ministru, își poate permite se folosească Serviciului Protecție și Pază de Stat, întreținut pe bani publici, pentru ca cetățenii să nu afle că el ignoră normele pe care le impune.
De ce își permite premierul să procedeze așa? Fiindcă se inspiră din exemplele livrate pe bandă rulantă de chiar șeful statului, care a fost observat de zeci de ori încălcând restricțiile anti-epidemice. Apogeul a fost atins atunci când șeful statului l-a amenințat cu demisia pe ministrul educației, Igor Șarov, pentru că acesta avuse curajul să le amintească înalților demnitari despre inadmisibilitatea încălcării restricțiilor legale, în special atunci când umbla cu campanii politice prin școli. Curiozitatea este că acest lucru se întâmpla chiar în perioada când președinte Dodon își schița speech-ul pentru Adunarea Generală ONU în care-i vorbește comunității internaționale despre necesitatea eliminării inegalităților existente, evidențiate de pandemie.
Și referința șefului statului la necesitatea respectării tratatelor internaționale pare a fi extrem de deochiată. Doar nimeni altul decât domnia sa a justificat în mod public anexarea Crimeii de către Federația Rusă, care a încălcat un șir de acorduri internaționale și bilaterale cu țara vecină și prietenă – Ucraina. Mai mult, acum un an, de la tribuna ONU, președintele Dodon justifica prezența trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida hotărârii Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999. Și mai curios este că șeful statului a dezavuat cererea de la aceeași tribună a prim-ministrului moldovean, Pavel Filip, care în 2018 a cerut retragerea prezenței militare rusești de pe teritoriul țări și care a reușit să obțină o Rezoluție, în acest sens, a celui mai înalt for internațional. Dar curiozitățile nu se termină aici.
Actualmente, cei doi foști antagoniști se află într-o relație armonioasă, fiind parte a guvernării. Sigur, aceasta contează mai puțin, întrebare de bază este – de ce să vorbești despre necesitatea respectării tratatelor internaționale de la tribuna ONU, când mergi de câteva ori pe lună la Moscova și poți să-l întrebi despre încălcarea tratatelor internaționale chiar pe președintele Vladimir Putin. De exemplu, de mare actualitate este problema respectării tratatelor internaționale referitoare la interzicere a armelor chimice. De interes deosebit pentru Republica Moldova este relația dintre tratatele internaționale și revendicarea întoarcerii cadourilor pe care Rusia le-ar fi făcut fostelor republici sovietice.
A fost extrem de nepotrivit pentru președintele Dodon să vorbească de la tribuna ONU și despre necesitatea respectării drepturilor omului la nivel global. În acest sens, la o viitoare întâlnire cu președintele Putin, omologul moldovean ar putea să-l întrebe dacă ne-președintele Lukașenko chiar respectă drepturilor omului și dacă a meritat să fie felicitat cu așa-zisa realegere, la 9 august. În general, referirea președintelui Dodon la drepturile omului s-a lipit ca nuca de perete pe fundalul scandalului în desfășurare privind “condamnarea” singurului vinovat pentru sechestrarea și tranzacționarea celor 7 profesori turci în schimbul unui grant de la președintele Erdogan pentru reparația sediului Președinției. Cu certitudine, la întâlnirile frecvente cu președintele Putin este indicat să se vorbească despre drepturile omului, inclusiv despre cazul Navalinâi. Doar e foarte interesant să aflăm de ce Rusia se opune investigării cazului otrăvirii liderului opoziției din Rusia, de către instituțiile internaționale.
Despre necesitatea condamnării dizabilităților morale
Cu certitudine, orice fel de discriminare a oamenilor este inadmisibilă. Dar și pe marginea acestui subiect președintelui Dodon nu i s-a potrivit să vorbească de la tribuna ONU. Referindu-se la inadmisibilitatea discriminării bazate pe gen, origine, rasă, religie sau dizabilitate, șeful statului a omis să vorbească despre neadmiterea discriminării minorităților sexuale. S-ar părea că, iată, avem cel puțin un caz de corespondență între vorbe și fapte. Se știe că atât domnul Igor Dodon, cât și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a cărui lideri informal este, manifestă consecvență în atitudinilor lor homofobe. Dar și pe asta o fac șmecherește. Ne amintim cum insistau ei acum patru ani pe anularea legii privind egalitatea de șanse, care se referă și la minoritățile sexuale. Actualmente însă, când dețin întreaga putere în stat, evită să pună pe agenda publică problema revizuirii legii în cauză. Preferă s-o treacă tacit cu vederea, activând-o doar în campania electorală pentru eventuale beneficii electorale.
În circumstanțe menționate mai sus, se cere o delimitare între neacceptarea discriminării oamenilor pe orice criterii, mai ales a celor cu dizabilități, dar este absolut necesară manifestarea dezacordului cu oameni cu dizabilități morale, incapabili să facă așa ca vorbele lor să corespundă faptelor.