logo

Dirk Schuebel apreciază adoptarea declaraţiei privind situaţia din stânga Nistrului


https://www.ipn.md/ro/dirk-schuebel-apreciaza-adoptarea-declaratiei-privind-situatia-din-stanga-nistru-7978_1006061.html

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, apreciază adoptarea în Parlament a declaraţiei privind situaţia din regiunea transnistreană, subliniind importanţa votului comun al majorităţii parlamentare şi opoziţiei, ca un prim pas în stabilirea unor bune relaţii de conlucrare între cele două părţi. Oficialul european a făcut declaraţiile în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, vineri seara, 21 iunie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Dirk Schuebel a remarcat însemnătatea cooperării între ramurile puterii legislative şi executive, salutând organizarea primei reuniuni de coordonare dintre Parlament şi Guvern. Cu referire la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi încheierea Acordului de Asociere, oficialul european a subliniat, în special, importanţa implementării legislaţiei cu privire la asigurarea egalităţii.

Cei doi interlocutori s-au referit şi la vizita recentă la Bruxelles a preşedintelui Parlamentului şi la acţiunile întreprinse de autorităţile de la Chişinău în contextul parcursului european al ţării. Preşedintele legislativului a menţionat că asistenţa de care beneficiază Republica Moldova din partea Uniunii Europene este foarte importantă şi a mulţumit partenerilor europeni pentru sprijinul acordat.

Igor Corman şi Dirk Schuebel au subliniat ponderea dimensiunii parlamentare în relaţia cu Uniunea Europeană, pentru transferul de experienţă şi bune practici în procesul de ajustare a legislaţiei naţionale la normele şi standardele europene.