logo

Directorul unei întreprinderi de stat este cercetat penal


https://www.ipn.md/ro/directorul-unei-intreprinderi-de-stat-este-cercetat-penal-7967_1003559.html

Directorul unei întreprinderi de stat din oraşul Floreşti este cercetat penal. Întreprinderea este specializată în cultivarea, depozitarea şi comercializarea cerealelor. Şeful Direcţiei investigare a fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Vitalie Briceag, a comunicat, la o conferinţă de presă, că pe parcursul anului 2007 administraţia întreprinderii a solicitat şi a primit o linie de creditare de 20 de milioane de lei şi a pus în gaj la bancă activele întreprinderii, fără a convoca Adunarea Generală a acţionarilor. Bunurile lăsate în gaj au fost estimate la 65 de milioane de lei, transmite Info-Prim Neo. De notat că statul este proprietarul a 83,75% din pachetul de acţiuni. Astfel, notează oficialii de la MAI, administraţia întreprinderii a creat condiţii de înstrăinare a patrimoniului şi de influenţare negativă asupra procesului economico-financiar, iar ca rezultat s-a ajuns la iniţierea procesului de insolvabilitate. Funcţionarii suspectaţi sunt cercetaţi penal pentru exces de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu şi riscă până la 10 ani de închisoare.