logo

Director CNA a fost numit secretarul de stat al Ministerului Justiției


https://www.ipn.md/ro/director-cna-a-fost-numit-secretarul-de-stat-al-7967_1087594.html

Centrul Național Anticorupție are director nou. Este vorba despre Iulian Rusu, care în prezent este secretar de stat la Ministerul Justiției. Numirea acestuia a fost aprobată astăzi de către Parlament cu votul deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu a susținut candidatura, iar fracțiunea Partidului Șor nu a fost prezentă la ședință, transmite IPN.

În runda întrebări-răspunsuri, deputatul BCS Vlad Batrîncea s-a interesat cum, în condițiile în care deputații au fost în vacanță, a fost organizat concursul și câți candidați s-au înscris la el.

Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, i-a replicat că „vacanța a afectat memoria colegilor”. Or, legea a fost modificată. Conform prevederilor în vigoare, directorul CNA se numește de Parlament la inițiativa a 20 de deputați. Aceasta a mai spus că personal nu are nici un dubiu față de integritatea lui Iulian Rusu.

Vlad Batrîncea a insistat că, în lipsa unui concurs, nu poate fi vorba despre competitivitate. „Astăzi 20 de deputați pot decide singuri cine este director. A fost sfidată democrația în stat, dar și recomandările partenerilor internaționali”, a mai spus deputatul. Potrivit lui, promovarea în funcții prin concurs este o cutumă internațională.

Deputații din BCS l-au întrebat pe candidat referitor la discuțiile pe care acesta le-a avut cu fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, care au fost făcute publice de către procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Iulian Rusu a declarat că legea protejează comunicările private, iar informația dintr-un dosar care nu a fost finalizat nu se face publică. Astfel că ceea ce a făcut Alexandr Stoianoglo este ilegal și neprofesionist.

„Cu privire la conținut – la acea etapă eram activ implicat în monitorizarea evenimentelor din sectorul justiției, ca reprezentant al societății civile. Or, asta îmi era menirea – să explic societății foarte clar ce se întâmplă în Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție. Mesajele pe care le-am transmis domnului Morari  nu erau altceva decât să-i explice în detalii (dacă este persecutat sau dacă familia lui este persecutată) întrebări generale”, a mai spus Iulian Rusu. Potrivit lui, orice persoană are dreptul la apărare și la prezumția nevinovăției, regulă pe care a aplicat-o și atunci când a comunicat cu Viorel Morari.

Iulian Rusu a mai spus că în funcția de director va pune accentul pe prevenție și pe transparență, în special acolo unde circulă multe fonduri. În urma unei analize a dosarelor existente, va propune soluții legislative și de alt ordin pentru a nu permite licitații trucate, pentru a asigura un control al persoanelor juridice care participă în contractele cu statul. Pentru a stârpi corupția la nivel mic, vede ca soluție excluderea lichidităților și aplicarea peste tot a tranzacțiilor electronice.

Iulian Rusu a fost numit director CNA pentru un termen de cinci ani, începând cu data de 7 februarie.

Fostul director CNA, Ruslan Flocea, a fost demis de Parlament pe 18 noiembrie, după ce în plen a fost prezentat Raportul de evaluare a activității CNA pentru perioada ianuarie 2016 - septembrie 2021, activitatea în prevenirea corupției fiind calificată nesatisfăcătoare.