logo

Director APE: Se speculează cu amenințările din exterior, dar sunt ignorate cele interne


https://www.ipn.md/ro/director-ape-se-speculeaza-cu-amenintarile-din-exterior-dar-sunt-ignorate-cele-i-7965_1042736.html

În Republica Moldova există tendința de a vorbi despre amenințările care vin din exterior, bunăoară din Federația Rusă, dar, în același timp, sunt ignorate amenințările care vin din interiorul țării, menționează Victoria Bucătaru, director executiv al Asociației pentru Politică Externă.

În cadrul unui club de presă desfășurat de APE la IPN, Victoria Bucătaru a spus că în ultima perioadă se vorbește foarte mult despre Federația Rusă ca despre o amenințare pentru Republica Moldova, dar și pentru regiune, amintindu-se și despre situația cu Ucraina. Însă Republica Moldova niciodată nu a declarat Federația Rusă ca fiind agresor, spre deosebire de Georgia și Ucraina.

„Noi vorbim despre niște amenințări, dar nu stipulăm foarte clar dacă statul Federația Rusă este sau nu un agresor pentru Republica Moldova. Sunt practic niște speculații. Știm că Federația Rusă influențează Republica Moldova, dar, în același timp, acestea sunt declarații făcute din perspectiva „soft power” și mai puțin declarații făcute la nivel de autorități, ceea ce presupune că nici politicile pe care le avem nu sunt construite în așa fel încât să vorbim despre o securitate a statului care este foarte bine înțeleasă”, a notat directoarea APE.

Victoria Bucătaru a mai spus că, spre regret, nu se pune accentul pe amenințările care vin din interiorul statului, și anume din sectorul de securitate. Și aici este vorba despre mai multe elemente: cum se asigură transparența justiției sau funcționalitatea instituțiilor anticorupție, bunăoară.

„Primul lucru pe care îl spun partenerii euroatlantici este că, pentru a accede într-o structură europeană, precum este UE, trebuie să ai un mediu de securitate atât din punct de vedere al securității frontierelor, al securității interne, dar și din punct de vedere al reformelor pe intern – reforma justiției, reforma în domeniul anticorupție, o economie stabilă, dar și o societate prosperă”, a mai spus Victoria Bucătaru.

Clubul de presă este susținut financiar de Foundation Open Society Institute.