logo

Directoarea Philip Morris Moldova: Suntem gata să producem brandurile noastre de top la fabrica locală


https://www.ipn.md/ro/directoarea-philip-morris-moldova-suntem-gata-sa-producem-brandurile-7966_1112475.html

Philip Morris International își extinde producția în Republica Moldova. În următoarele luni, fabrica „Tutun-CTC” din Chișinău va începe producția unuia dintre cele mai reprezentative branduri ale PMI - Marlboro, transmite IPN. 

Astfel, numărul mărcilor de tutun „made in Moldova” va ajunge la patru, a declarat Elena Naumenko, directoarea PMI Moldova, într-un interviu pentru Logos Press.

Acordul de cooperare dintre Philip Morris Moldova și fabrica „Tutun-CTC” a fost semnat în 2023, iar la un an distanță, cele mai importante branduri ale PMI erau deja produse la nivel local. Până la sfârșitul anului trecut, 40% din volumul de vânzări al PMI era asigurat de fabrica din Moldova.

 „Acest parteneriat a devenit unul strategic atât pentru ambele părți, cât și pentru întreaga piață a tutunului. Volumul investițiilor în acest proiect este estimat la 3 milioane de dolari. Specialiștii PMI au instruit aproximativ 20 de angajați ai fabricii de tutun, iar până la sfârșitul anului trecut am reușit să formăm o echipă profesionistă, capabilă să gestioneze fără dificultăți portofoliul nostru de produse în continuă extindere. În același timp, investițiile în acest sector contribuie la creșterea standardelor de calitate și la promovarea unor principii de lucru transparente”, a declarat Elena Naumenko.

Directoarea PMI Moldova a menționat că „Tutun-CTC” și-a atins integral obiectivul, iar calitatea brandurilor Philip Morris produse în Moldova nu diferă de cea a produselor fabricate în uzinele europene ale companiei. În plus, reacțiile consumatorilor față de produsul local sunt pozitive.

„Când piața reacționează pozitiv, înțelegând că standardul de calitate a rămas același, pentru noi acest lucru reprezintă chiar un element de mândrie națională. În același timp, este evident că atitudinea consumatorilor de mărci premium rămâne reticentă și că aceștia vor avea nevoie de timp pentru a-și elimina orice îndoieli odată cu lansarea producției locale a Marlboro”, a menționat Naumenko.

Analizând piața din Moldova, au fost înregistrate tendințe pozitive în ceea ce privește scăderea comerțului ilegal cu produse din tutun. „Conform studiului IPSOS, în septembrie-octombrie 2024, comerțul ilicit cu produse de tutun a constituit 9,8%, în scădere cu 1,9 puncte procentuale. Pentru afacerile legale, aceasta este o tendință pozitivă, este prima scădere din ultimii trei ani. Acest lucru demonstrează eficiența politicii guvernamentale și importanța unui mediu de afaceri previzibil și transparent.”

Elena Naumenko a mai menționat că piața s-a stabilizat, iar contribuțiile la bugetul de stat au crescut. În 2024, plățile totale ale industriei tutunului către bugetul de stat au fost de aproximativ 5,4–5,5 miliarde de lei. Dintre acestea, 2,1 miliarde au fost asigurate de compania Philip Morris, ceea ce reprezintă o creștere cu 21,3% față de 2023.

De asemenea, PMI Moldova și-a extins investițiile în atingerea obiectivului său de a crea un viitor fără fum. În 2024, compania a lansat un produs inovator – o versiune actualizată a dispozitivului său de top pentru încălzirea tutunului, IQOS Iluma, destinat fumătorilor adulți și consumatorilor de nicotină. Această versiune nouă este rezultatul eforturilor și investițiilor Philip Morris International în domeniul științei și tehnologiei, reflectând angajamentul companiei pentru un viitor fără fum.

Astfel, investițiile companiilor în dezvoltarea alternativelor fără fum în Moldova continuă. Pentru a introduce și implementa această tehnologie pe piața locală, a fost necesară o investiție de aproximativ 2 milioane de dolari.

Această strategie este aplicată de PMI în toate țările unde activează. Până la sfârșitul anului 2024, investițiile companiei în știință, cercetare și dezvoltarea dispozitivelor fără fum au atins 14 miliarde de dolari. Categoria produselor fără fum este disponibilă pe 95 de piețe, unde aproximativ 32 de milioane de fumători au trecut de la țigări la sistemele de încălzire a tutunului. În ultimul trimestrul al anului 2024, produsele fără fum au generat 40% din veniturile nete ale companiei, iar pe cele mai mari 5 piețe ale PMI, acest indicator a ajuns la 60%.

Citiți interviul integral aici

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!