Direcţia elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare va acorda RM asistenţă tehnică în valoare de 1,6 mil. franci elveţieni
https://www.ipn.md/ro/directia-elvetiana-pentru-dezvoltare-si-cooperare-va-acorda-rm-asistenta-tehnica-7967_961896.html
Direcţia elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare va acorda R. Moldova asistenţă tehnică în valoare de 1,6 mil. franci elveţieni pentru crearea Sistemului Moldovenesc de Standarde Ocupaţionale, Evaluare şi Certificare (SOMEC).
Ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, şi Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene, Christian Faessler, au semnat, marţi, 24 octombrie, Memorandumul de înţelegere cu privire la acordarea asistenţei pentru crearea SOMEC.
O asemenea instituţie se va ocupa de următoarele trei domenii de bază: elaborarea şi ajustarea profilurilor şi standardelor ocupaţionale, elaborarea testelor relevante, precum şi testarea şi certificarea absolvenţilor sistemului de pregătire profesională tehnică şi a migranţilor reîntorşi în ţară, a persoanelor care au rămas fără un loc de muncă şi muncitorilor care doresc să obţină un grad mai înalt sau să-şi testeze abilităţile pentru a obţine o instruire mai avansată.
Obiectivul proiectului constă în crearea unui sistem mai flexibil şi mai bine ajustat la cererea de pe piaţa muncii, care ar susţine integrarea tuturor categoriilor de persoane în căutarea unui loc de muncă.
MEC va constitui Consiliul naţional pentru Standarde Ocupaţionale, Evaluare şi Certificare care va funcţiona ca un organ consultativ pe lângă minister şi va recomanda spre aprobare standardele naţionale în domeniu. Consiliul va înainta propuneri privind perfecţionarea politicii naţionale cu privire la evaluare şi certificare.
Proiectul va fi implementat până în perioada 1 martie 2007 – 28 februarie 2008.
Până în prezent, Direcţia elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare a finanţat 50 de proiecte de asistenţă umanitară şi tehnică pentru R. Moldova în valoare de circa 15,8 mil. USD. La etapa actuală sunt derulate 7 proiecte cu un buget total de 4,3 mil. USD.