logo

Direcţia educaţie lansează concursul Mărţişoare 2014


https://www.ipn.md/ro/directia-educatie-lanseaza-concursul-martisoare-2014-7967_1011239.html

Direcţia generală educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău (DGETS) lansează concursul de desen și modelare artistică „Mărţişoare 2014” pentru instituţiile de învăţământ preşcolar. Competiţia se desfăşoară în perioada 1-10 martie, transmite IPN.

În holurile sediului direcţiei a fost vernisată o expoziţie de desen şi mărţişoare confecţionate de către copii, ghidaţi de părinţi şi educatori. „Lucrările expuse surprind prin originalitate, dar şi prin specificul autentic, promovându-se elementele tradiţionale, folclorul şi valorile naţionale”, se spune într-un comunicat de presă remis de către DGETS.

La elaborarea mărţişoarelor, alături de copii s-au implicat activ părinţii, educatorii şi managerii grădiniţelor. Pentru aprecierea celor mai relevante lucrări a fost creat un juriu. Premianţilor li se vor decerna diplome şi premii băneşti din partea Primăriei municipiului Chişinău.