Provocările în relația diasporei moldovenești cu reprezentanții corpului diplomatic, dar și exemplele de bune practici au fost subiectele principale abordate la atelierul „Diplomația și Diaspora”, organizat în cadrul Zilelor Diasporei în Republica Moldova, transmite IPN.
Olga Coptu, președinta Biroului Relații cu Diaspora, a declarat că agenda Zilelor Diasporei 2017 a fost constituită în baza propunerilor venite din diasporă pe parcursul ultimilor luni. S-a constat că un subiect de interes este dialogul între misiunile diplomatice și diasporă, axat pe experiență. Pe lângă exemplele frumoase, spune Olga Coptu, există și anumite provocări. Una dintre problemele invocate de diasporă a fost lipsa ambasadorului în Regatul Spaniei pe o perioadă de un an. Recent acesta a fost numit.
O altă solicitare a comunităților de moldoveni este instituirea mai multor consulate onorifice, astfel încât să poată să-și soluționeze problemele mai aproape de locul aflării. O altă solicitare s-a referita la continuarea programului „Ambasada mai aproape de tine”, inițiat de MAEIE. Acesta presupune că, de exemplu, reprezentanţii consulatului de la Milano se deplasau o dată la două luni într-un alt oraș pentru a presta servicii consulare. În acest mod, distanța dintre orașe nu mai era parcursă de 50 de oameni, cărora le era facilitat accesul la aceste servicii.
Viceministrul afacerilor externe și integrării europene, Lilian Darii, a declarat că autoritățile de la Chișinău depun toate eforturile pentru a soluționa problemele sociale și economice cu care se confruntă diaspora. De asemenea, există un contact permanent cu autoritățile din statele de reședință, unde există o reprezentare mai mare a diasporei moldovenești, astfel încât să fie implementate cât mai multe programe, care au ca scop crearea condițiilor necesare pentru cei care vor să revină acasă.
Consilierul pentru cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franței, Jeremie Petit, a menționat că în Franța se afla în jur de 35 de mii de moldoveni și totuși această comunitate nu este atât de mare ca în țări precum Rusia sau Italia. În special, se conturează două tipuri de migranți moldoveni: studenții și oamenii care vin să acumuleze în Franța un capital pentru a se întoarce acasă. Consilierul a menționat că nu există nicio problemă în comunicarea cu diaspora moldovenească, iar accentele sunt puse pe realizarea unor programe care ar contribui la dezvoltarea beneficiilor pentru Moldova, dar și pentru crearea relației Moldova – Franța.
Ambasadoarea Republicii Moldova în Italia, Stela Stângaci, a declarat că Italia este statul european care găzduiește cea mai mare comunitate de moldoveni. Potrivit statisticilor oficiale italiene, , numărul moldovenilor aflaţi doar în baza pașaportului de cetățean al Republicii Moldova este circa 142 de mii de persoane, însă, conform estimărilor, tot atâția moldoveni se află în Italia în baza pașapoartelor altor state, în special state vecine. Ca și prezență instituțională în Italia, Republica Moldova reprezintă – o ambasadă la Roma, un consulat general la Milano, un consulat la Padova, unde a fost consolidată prezența Republicii Moldova prin crearea Institutului consulului onorific. De asemenea, au fost deschise trei consultate onorifice la Florența. Ambasadoarea a mai spus că se reușește implementarea numeroaselor proiecte, realizate împreună cu autoritățile publice, dar și împreună cu diverse asociații.
Dumitru Socolan, ambasador în Republica Portugheză, a spus că cifra moldovenilor cu pașapoarte moldovenește aflați în Portugalia, potrivit autorităților de acolo, constituia în anul 2008 în jur de 21 de mii de persoan, însă această cifră a început treptat să scadă, pentru că mulți dintre ei au început să obțină cetățenia portugheză. Anual, circa 1500-2000 de moldoveni obțin cetățenia Portugaliei. Actualmente, numărul total al moldovenilor, și cu pașapoarte moldovenești și cu cetățenie portugheză, este estimat la 30 de mii. Diplomatul a menționat că în scopul protejării drepturilor și intereselor cetățenilor Republicii Moldova, ambasada interacționează în permanență destul de activ cu autoritățile portugheze.