logo

Dinu Plîngău: Platforma DA va îndemna oamenii să susțină referendumul, dar riscul unui eventual eșec nu poate fi exclus


https://www.ipn.md/ro/dinu-plingau-platforma-da-va-indemna-oamenii-sa-sustina-7965_1102836.html

Procesul de integrare europeană nu trebuie politizat și asociat cu un singur partid politic. O spune președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, potrivit căruia procesul integrării europene și războiul din Ucraina trebuie să fie subiecte care consolidează societatea. Potrivit politicianului, chiar dacă jumătate din cei prezenți la urne vor susține vectorul european al țării, acest lucru nu va fi suficient pentru a pune capăt disensiunilor din societate la subiectul eurointegrării, notează IPN.

Președintele Platformei DA spune că prin consultările demarate de Maia Sandu, șefa statului nu face decât să anunțe societatea și clasa politică post-factum despre o decizie luată. Potrivit politicianului, guvernarea încearcă să monopolizeze subiectul integrării europene, astfel politizându-l și transformându-l într-un subiect de partid.


„Nu au fost consultări, a fost informarea despre o decizie care a fost deja luată și asumată. Mi se pare mult mai corect când consultările se fac până a fi luată o decizie. Astfel crești gradul de responsabilizare a celor care participă la consultări. Procesul de integrare europeană nu trebuie să fie un subiect politizat, de partid, trebuie să devină un subiect național. Orice tentativă de a transforma un referendum sau procesul de integrare europeană într-un mesaj politic, dăunează cursului european, la fel cum a dăunat cursului de integrare europeană Alianța pentru Integrare Europeană, deși au făcut și ei niște lucruri bune. Dar politizarea acestui proces a asociat Uniunea Europeană cu lucrurile mai puțin plăcute făcute de unii politicieni din AIE”, a spus Dinu Plîngău în cadrul emisiunii „Neconfidențial” de la Radio Chișinău.

Dinu Plîngău spune că dacă Curtea Constituțională va agrea organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, Platforma DA va îndemna oamenii să susțină vectorul european al țării. Potrivit politicianului, riscul unui eventual eșec la referendum nu poate fi exclus.

„Integrarea europeană și războiul din Ucraina trebuie să fie subiecte care consolidează societatea. Atunci când se fac tentative de a partiniza un subiect, iar ceilalți trebuie să participe ca lăturași, asta nu creează beneficii pentru stat. Dacă Curtea Constituțională va spune că organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerile prezidențiale este ok, nu avem altă soluție decât să îndemnăm toți cetățenii cu aspirații europene să susțină masiv acest referendum. Un eșec la referendum înseamnă, inclusiv, o majoritate contestabilă. Dacă 53% din cei care vin la referendum se expun pro, este insuficient”, a mai spus președintele Platformei Demnitate de Adevăr.

În decembrie 2023, președinta Maia Sandu a anunțat organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Potrivit reprezentanților guvernării, referendumul urmează să fie unul constituțional, astfel încât sintagma „integrare europeană” să se regăsească în Constituția Republicii Moldova.