logo

Dinu Plîngău: Activitatea fracțiunii din CMC ne-a adus mai multe prejudicii de imagine decât capital politic


https://www.ipn.md/ro/dinu-plingau-activitatea-fractiunii-din-cmc-ne-a-adus-7965_1094371.html

Președintele Platformei DA explică motivele plecării lui Andrei Năstase din formațiune. Dinu Plîngău spune că președintele fondator al Platformei DA n-a fost dat afară din partid, ci și-a depus demisia. Dinu Plîngău dă de înțeles că principalele divergențe au apărut atunci când fracțiunea Platformei DA din Consiliul Municipal Chișinău a început să voteze împreună cu socialiștii proiecte dubioase care vizau cedări de terenuri. Dinu Plîngău spune că în calitate de președinte al fracțiunii municipale, Andrei Năstase se face direct responsabil de distrugerea imaginii partidului, notează IPN.

Dinu Plîngău spune că imediat după eșecul de la alegerile parlamentare anticipate, membrii formațiunii au decis demisia conducerii partidului. Plîngău spune că a acceptat să preia administrarea formațiunii, întrucât Andrei Năstase a anunțat că se retrage din politică.

„Noi înțelegeam că un eventual succes repetat al PAS-ului peste patru ani va fi foarte complicat. Respectiv, este nevoie de alternativă pentru a asigura calea integrării europene pentru că cealaltă alternativă sunt partidele pro-ruse, partidul Șor, oameni cu grave probleme de integritate. De aceea, dacă nu creezi o alternativă politică riscurile ca la următoarele alegeri să vină oameni corupți la putere este foarte mare. Când am avut o discuție cu Andrei Năstase, avea intenția de a sta în umbră sau de a se retrage din politică, pentru că domnul Năstase spunea că vrea să se retragă, iar la cârma partidului să vină niște tineri. Doar că mai apoi s-a schimbat situația. Nu am preluat partidul în cea mai bună stare”, a spus Dinu Plîngău în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Dinu Plîngău spune că primele lovituri în imaginea partidului au fost date atunci când consilierii municipali, în frunte cu Andrei Năstase, au început să voteze la CMC proiecte funciare dubioase, iar votul din CMC a indus alegătorilor ideea unei colaborări între Platforma DA și PSRM.

„După ce am preluat conducerea partidului, am făcut ședințe și i-am întrebat pe colegi cine vrea să se implice, dar bani nu avem, pentru că din campanie am ieșit cu datorii, dar repede am soluționat problema pentru că mai aveam subvenții de la stat. Am oprit migrația, pentru că mulți colegi erau racolați să meargă la PAS, fiind vorba în special de primari. Sociologii ne spuneau că suntem într-un trend ascendent, dar a urmat votul de la UNIC și a anulat toate succesele noastre. Ulterior le-am spus că orice proiect funciar din CMC să se discute la Biroul Politic pentru că avem mult de pierdut din imagine, pentru că ne pun în aceeași oală cu socialiștii, cu Ceban, cu mafia imobiliară”, a mai spus președintele Platformei DA.

Dinu Plîngău spune că activitatea fracțiunii Platformei DA din CMC n-a făcut decât să știrbească din imaginea partidului.

„Biroul politic a decis retragerea sprijinului politic întregii fracțiuni, adică e vorba și de Andrei Năstase. El este direct responsabil de activitatea fracțiunii care, din păcate, mai mult ne-a adus prejudicii de imagine decât capital politic. Toți ceilalți au fost excluși din partid de Biroul Politic Național, cu excepția lui Andrei Năstase. În privința lui Andrei Năstase trebuia să se convoace Consiliul Național Politic, dar dânsul și-a depus demisia, a plecat din partid. Așa cum mie colegii îmi vor reproșa rezultatele bune sau proaste de la viitoarele locale așa și în cazul lui Andrei Năstase. În calitate de președinte de partid, își asumă atât meritele, cât și eșecurile. Nu poți să-ți asumi doar lucrurile bune”, a mai spus Dinu Plîngău.

Dinu Plîngău a devenit președinte al Platformei DA în luna mai 2022, în timpul Congresului formațiunii. La funcția de președinte al partidului a candidat și Chiril Moțpan, alegerile fiind câștigate de Plîngău, pentru care au votat 163 de delegați dintre cei 316 care au participat la Congres.