logo

Din cei 23 de concurenți electorali, 5 nu au un program electoral clar


https://www.ipn.md/ro/din-cei-23-de-concurenti-electorali-8-nu-au-8011_1082767.html

Din cei 23 de concurenți electorali, 18 participă în scrutinul parlamentar cu un program electoral, iar 5 concurenți fără a avea un program electoral clar. Din cei 18 concurenți, 6 promovează o ofertă electorală succintă, de 1 - 2 pagini. Este vorba de PACE, Partidul Șor, PUN, AUR, Partidul „Patrioții Moldovei” și Partidul „Noua Opțiune Istorică”. Cele mai voluminoase și bine-structurate programe le au Congresul Civic – 68 de pagini, PAS – 45 de pagini şi BeCS – 44 pagini. Arată analiza listelor de candidați la funcția de deputat pentru alegerile parlamentare prezentată pe portalul alegeri.md, transmite IPN.

După reprezentarea administrativ-teritorială, doar două formațiuni au candidați care reprezintă majoritatea celor 36 de unități administrative teritoriale ale țării. Este vorba de Partidul „Șor” și Partidul Acțiune și Solidaritate, care are pe listă candidați din 31 de unități administrative. La capătul opus se află Partidul „Puterea Oamenilor”, cu 10 unități administrative reprezentate în lista de candidați.

Potrivit analizei, toți concurenții electorali au respectat sistemul cotei duble de gen la întocmirea listelor de candidați. În total din cei 1790 de candidați, 46,6% sunt femei și 53,4% sunt bărbați. Partidul „Patrioții Moldovei” (PPM) deține întâietate la reprezentarea femeilor pe liste – 60% din cei 55 de candidați sunt femei. Pe listele Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic (CC) și Partidului „Democrația Acasă” (PPDA) se regăsesc cei mai mulți candidați bărbați.

În total, pentru funcția de deputat candidează 1790 de persoane, cu vârsta medie de 43 de ani. Cei mai mulți candidați fac parte din grupa de vârstă 36-50 ani, urmată de grupa de vârstă 18-35 ani. Cea mai „tânără” listă de candidați o are Partidul „Puterea Oamenilor”, având o vârstă medie de 35 de ani. Lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) include candidați cu cea mai mare vârstă medie – 51 de ani. Cei mai tineri candidați au câte 18 ani (4 persoane), iar cei mai în vârstă – 82 de ani (3 candidați), plasați pe locuri mai puțin eligibile, cu excepția candidatului octogenar de pe lista BeCS, care apare pe poziția 12. Cea mai tânără candidată este de la Partidul „Patrioții Moldovei”, iar cel mai vârstnic – de la Platforma Demnitate și Adevăr.

Excluzând candidații stabiliți în Chișinău (794 persoane), din perspectiva reprezentării regionale, cei mai mulți candidați vin din regiunea nord a țării – 388. Printre candidați sunt 37 de locuitori ai UTA Găgăuzia și 14 din stânga Nistrului. Cei mai mulți se regăsesc pe lista Partidului Regiunilor din Moldova, cu 9 candidați din UTA Găgăuzia și 4 din regiunea transnistreană.

Comisia Electorală Centrală a aprobat ultimele modificări în listele de candidați ale concurenților electorali pe 28 iunie. Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” a analizat toate listele de candidați prin prisma de gen, vârstă, reprezentarea urban-rural, regională și administrativ-teritorială, venitul mediu declarat, experiența politică și traseismul politic.