Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii au efectuat,vineri, percheziţii în câteva entităţi bancare şi au ridicat mai multe sume de bani din casetele de depozit ce aparaţin unor figuranţi în dosarul licitaţiilor trucate în domeniul sănătăţii, transmite IPN. Potrivit CNA, su fost ridicate şi anexate la cauze sume de aproape 200 de mii de euro, peste 51 de mii de dolari şi 60 de mii de lei.
Judecătoria Buiucani a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 25 de zile a fostului ministru al sănătăţii, Andrei Usatâi, şi a directorului Spitalului de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu. Şi directorul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman, a primit arest preventiv, dar pe o perioadă de 20 de zile. În arest la domiciliu pentru 25 de zile au fost plasaţi directorul Institutul de Cardiologie, Vitalie Moscalu, şi directorul unei unităţi din cadrul Ministerului Sănătăţii, Victor Volovei, iar directorul Institutul Oncologic, Victor Cernat, are mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Joi au fost efectuate percheziţii la domiciliile, în automobilele şi birourile de serviciu ale bănuiţilor. CNA a anunţat că au fost ridicate 2,2 milioane de lei, peste 50 de mii de euro, aproape 10 mii de dolari şi sume în dolari canadieni, lire, ruble ruseşti, hrivne şi roni. De asemenea, au fost depistate carduri bancare, agende cu informaţii relevante pentru urmărirea penală, copii ale contractelor de achiziţii, laptop-uri, tablete, calculatoare şi alte purtătoare de informaţie.