Începând cu 1 iulie curent, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 59 de ani şi 6 luni, iar stagiul complet de cotizare este de 32 de ani şi 6 luni.
În acelaşi timp, bărbaţii care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani, condiţiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019, transmite IPN citând un comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, reduceri ale vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Ele pot să se pensioneze cu trei ani înainte de vârsta standard de pensionare. Respectiv, de la 1 iulie 2021 – la vârsta de 56 de ani şi 6 luni.
În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.
Pentru a beneficia de pensie de la data atingerii vârstei de pensionare, cererea şi actele necesare se depun la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, în termen de 30 de zile de la această dată. În cazul depunerii cererii de pensionare cu depăşirea termenului de 30 de zile, pensia pentru limită de vârstă se va acorda de la data prezentării ultimului act necesar, precizează CNAS.