 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Trei sisteme oligarhice distincte domină Moldova, Ucraina și Georgia. În cazul moldovenesc, domină un sistem oligarhic monopolar, în Ucraina – unul multipolar. Deși este monopolar ca și cel moldovenesc, modelul georgian este mai precaut în expunerea interferențelor oligarhice în public. Totalitatea acestor „ecosisteme oligarhice” prosperă în condiții diferite de confort domestic și extern. Amenințați cu adevărat sau imaginar de factorul rusesc, oligarhii sunt, de fapt, mai vulnerabili în fața presiunilor din partea partenerilor occidentali.
Influența excesivă a oligarhilor a proliferat „statul capturat” în fiecare dintre aceste țări. Impedimentul principal pentru contracararea acestui fenomen rezidă din disfuncționalitatea sistemului de „control și echilibru” (“checks and balances”). Atât Vladimir Plahotniuc în Moldova, cât și Bidzina Ivanishvili în Georgia și Petro Poroshenko în Ucraina, au reușit să șteargă multe sau chiar toate frontierele între puterile în stat. Fără aceste frontiere, democrația ca și formă de guvernare este devalorizată, iar riscul împingerii societății spre preferințe autoritare devine inevitabil.
Interferența justiției în politic contribuie adițional la consolidarea oligarhilor. Acest lucru este observat în fiecare dintre cele trei cazuri, de la sentința de 9 ani a ex-ministrului Vlad Filat într-un proces judiciar cu ușile închise, la privarea de cetățenie ucraineană a lui Mihail Saakasvili și până la dosarele de judecată politizate în Georgia. Astfel de acțiuni au un caracter demoralizator pentru alții care ar putea fi bineveniți în politică.
Spre deosebire de Ivanishvili, a cărui avere a fost agonisită în mare parte până în 2003 din afaceri (semi)legale în Rusia, Plahotniuc și Poroshenko și-au construit și extins influența informală din contul sursele interne ale țărilor de origine. Din acest considerent, oligarhizarea puterii politice în Moldova și Ucraina este mai vizibilă. Caracterul acesteia este mai prădător, însemnând deșertificarea fondurilor publice, parazitarea întreprinderilor de stat sau monopolizarea sectoarelor lucrative ale economiei.
Actorii non-statali, dar de importanță sistemică pentru supraviețuirea instituțiilor democratice, nu au nicio șansă în fața oligarhilor. Partidele politice de opoziție, mass-media, organizațiile societății civile sunt deseori împinși să comunice în „camere de ecou”, cu acces limitat la publicul larg. Falsificând agenda publică și umplând-o cu dosare nesemnificative, dar provocatoare, guvernările oligarhizate din cele trei țări distrag atenția și consumă resursele actorilor non-statali pro-democrație.
Integrarea europeană promovată de către Uniunea Europeană este deocamdată incapabilă să descompună piramidele oligarhice din Moldova, Ucraina și Georgia.
Pe de o parte, Bruxelles-ul este atacat de probleme existențialiste, care mereu vor fi mai importante decât situația individuală din cele trei țări. Cazurile de securitate, precum ofensiva Rusiei în Estul Ucrainei sau anexarea Crimeii, sunt unicele dosare care pot capta atenția UE, aflată în deficit de timp, interes și resurse. Pe de altă parte, liderii Parteneriatului Estic (Moldova, Ucraina și Georgia) nu au câștigat încă perspectiva europeană, inclusiv din cauza oligarhilor, și sunt în competiție inegală cu alte regiuni, antrenate în eurointegrare asumată în mod deplin de către UE - Balcanii de Vest (IPN, 19 Februarie 2018).
Ingredientele oligarhilor din Moldova, Georgia și Ucraina
Pozițiile puternice ale oligarhilor rezidă dintr-un un set de deficiențe ale construcțiilor statale: (1) slăbiciunea instituțiilor de stat; (2) ramificația relațiilor informale, bazate pe nepotism; (3) corupția în justiție; (4) favorizarea monopolurilor, inclusiv a celor de stat; (5) sistem de partide politice concentrate pe interesul privat și insuficient de atașat de cel public.
Consolidarea instituțiilor publice și eradicarea corupției din sectorul public poate juca un rol major în redistribuirea veniturilor, concentrate în condițiile actuale în mâinile grupărilor oligarhice. De la Autoritatea Națională pentru Integritate și până la Consiliul de Concurență, în fiecare dintre cele trei țări, necesită protecție și resurse pentru a-și putea îndeplini atribuțiile instituționale. Un sector public imun la influența oligarhilor presupune soluționarea problemei integrității, care depinde atât de salarii, cât și de penalitățile aplicate pentru comiterea abuzurilor.
Relațiile informale și nepotismul sunt adânc penetrate în societățile celor trei țări. Chiar și Georgia, recunoscută pentru eficiența combaterii corupției mici, este paralizată de impactul nepotismului. O primă soluție poate fi promovarea competiției, bazată pe merite, în paralel cu persecutarea acestui fenomen în orice colț al sectorului public. Eradicarea nepotismului în politică necesită însă o implicare activă a mass-media și a societății civile, ambele în forță, care să familiarizeze publicul cu nocivitatea nepotismului.
Fără o amiciție cu judecătorii corupți, oligarhilor le-ar fi fost dificil să-și acumuleze nestingherit diverse beneficii politice și economice, inclusiv să-și asigure o impunitate necondiționată. Eliberarea de corupție a judiciarului nu doar va inhiba fenomenul oligarhic, dar și va egala în drepturi toți jucătorii. Reconfirmarea dreptului la proprietate și protejarea efectivă a acestuia va produce efecte pozitive în lanț, în special pentru atragerea investitorilor străini.
Caracterul privat al partidelor politice dominate de oligarhii din Moldova, Ucraina și Georgia, demonstrează intenția lor adevărată. Reprezentativitatea slabă a publicului larg și popularea acestor partide în funcție de relația de nepotism sau alt tip de subordonare informală exclude orice posibilitate ca aceste entități să acționeze conform regulilor. Mai degrabă, regulile jocului sunt în modificare constantă, pentru a căuta o situație de confort pentru gruparea oligarhică. Listele de partid deschise, principiul proporționalității, penalizarea dură pentru folosirea necorespunzătoare a surselor financiare publice, liberalizarea pieții mass-media și alegerile corecte și libere sunt câteva măsuri ce ar putea propulsa partide non-oligarhice în structurile puterii de stat.
Integrarea europeană, posibilă sau nu, fără europenizarea oligarhilor?
Laitmotivul integrării europene constă în realizarea agendei de reforme. În condițiile actuale, nicio reformă serioasă nu va avea sorț de izbândă, dacă nu corespunde calculelor strategice ale grupărilor oligarhice. Orice mișcare greșită poate provoca prăbușirea sistemelor, care se mențin în mod artificial, în pofida unei legitimități publice periculos de nesemnificativă.
De altfel, în timp ce țările date parcurg un proces anevoios de integrare europeană, grupările oligarhice încearcă să-și ajusteze treptat comportamentul, conform regulilor promovate de UE, dar nu în detrimentul propriilor interese. Din acest motiv, dar și din cauza resurselor limitate (cazul Moldovei), oligarhii dați au viziuni pro-europene și se opun revenirii forțelor pro-ruse. Există diferite raționamente care dictează o atitudine loială față de UE în rândul oligarhilor din Moldova, Ucraina și Georgia.
În primul rând, e vorba despre faptul că bunurile oligarhilor sunt localizate în Occident, iar cea mai sigură metodă de a le putea accesa este de a dezvolta relații pozitive cu UE.
Altă motivație a oligarhilor ține de atractivitatea fondurilor europene, de pe seama cărora deja au beneficiat interese obscure din Ungaria, România, Bulgaria etc. Fără un dialog funcțional cu Bruxelles-ul, nicio asistență și respectiv eventuale surse de beneficii nu vor trece frontierele europene.
Nu în ultimul rând, afilierea europeană a oligarhilor le prelungește viața politică și le sporește șansele electorale.
În loc de concluzie...
Sistemele oligarhice din Moldova, Ucraina și Georgia, au multe lucruri în comun și chiar sunt capabile să-și coordoneze acțiunile. Datorită penetrării masive în sistemul politic, grupările oligarhice au reușit să legalizeze relațiile informale și să monopolizeze, inclusiv, procesul de luare a deciziilor politice.
Spre deosebire de oligarhul georgian, cel din Moldova are ambiții politice deschise, iar cel din Ucraina, deși participă activ în politică, încearcă să balanseze interesele numeroaselor grupări oligarhice.
Integrarea europeană și reformele conexe pot juca un rol important în deoligarhizarea țărilor respective, dar fără succes, dacă sistemul de „control și echilibru” nu este restabilit și pornit să funcționeze. Este mică probabilitatea că oligarhii dați vor renunța la interferențele în politic, deoarece aceasta le asigura imunitate și, respectiv, impunitate. Astfel, partenerii externi, pe de o parte, dar și actorii non-statali pro-democrație, pe de altă parte, vor avea o misiune complicată de a dezrădăcina gradual sistemele oligarhice care subminează grav instituțiile democratice.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.