logo

Diacov despre anunţul lui Streleţ: Poate că nu ar strica aşa un mediator între părţile beligerante


https://www.ipn.md/ro/diacov-despre-anuntul-lui-strelet-poate-ca-nu-ar-strica-asa-un-mediator-intre-pa-7965_1023850.html

„Nu ştiu dacă este nevoie, dar în condiţiile noastre poate că nu ar strica aşa un mediator între părţile beligerante care au nevoie de o resetare sau o intrare în discuţii cu martori”. Astfel a comentat preşedintele de onoare a Partidului Democrat, Dumitru Diacov, anunţul liberal-democratului Valeriu Streleţ precum că un negociator de rang înalt de la Bruxelles va veni la Chişinău să ajute forţele politice să se înţeleagă. Deputatul PDM a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că nu cunoaşte prea multe detalii la acest capitol, dar a auzit că vine cineva pentru a avea discuţii cu reprezentaţii tuturor grupurilor parlamentare. Parlamentarul a mai spus că speră că va avea loc o discuţie sinceră, transmite IPN.

Referitor la condiţiile înaintate de PLDM, Dumitru Diacov a declarat că liberal-democraţii trebuie să revadă şi această listă şi aceste accente de duritate. În opinia sa, toţi trebuie să facă un compromis, toţi trebuie să dea un pas înapoi. Întrebat dacă ar putea accepta PDM, condiţia PLDM privind demiterea lui Andrian Candu, Dumitru Diacov a declarat că nu crede că acum trebuie să vorbim despre demisii. Potrivit lui, e nevoie de vorbit despre faptul cum e posibil de aşezat la masa de negocieri şi cum poate fi dezlegată această situaţie foarte repede.

Deputatul a menţionat că este nevoie ca săptămâna viitoare cel târziu să avem un Guvern şi Guvernului îi revine obligaţia să facă o analiză foarte serioasă şi propuneri foarte serioase pentru a aplana situaţia din economie. Potrivit lui, coaliţia este obligată să acorde sprijinul necesar Guvernului pentru a depăşi aceste momente foarte complicate din biografia Republicii Moldova. Diacov mai crede că aceasta este ultima şansă pentru toate partidele pro-europene să demonstreze că sunt capabile.