logo

DGLCA va procura 90 de sărărițe manuale pentru a interveni în curți și pe trotuare


https://www.ipn.md/ro/dglca-va-procura-90-de-sararite-manuale-pentru-a-7967_1086297.html

Întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ vor folosi sărărițe pentru a împrăștia material antiderapant în curți și pe trotuare. Direcția generală locativ-comunală și amenajare (DGLCA) este în proces de semnare a contractului cu un agent economic pentru procurarea a 90 de astfel de utilaje, transmite IPN.

„Vom interveni în curți și pe trotuare, deja puțin mai modern, mai eficient, nu ca în anii precedenți”, a declarat la ședința operativă de la Primărie, Ion Burdiumov, șeful DGLCA.

Responsabilul a precizat că întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ și prestări servicii locative sunt pregătite pentru a interveni în condiții de iarnă. Vor fi folosite 14 utilaje de tip HAKO și Citymaster cu lame, perie și sărăriță, 22 de tractoare MTZ cu lamă și perie, cinci tractoare LS, 15 tractoare LS XR și cinci mini-încărcătoare. În total, 61 de unități.

În proces de devamare sunt primele șase unități de tip HAKO care vor fi folosite la deszăpezire.

În stoc sunt 314 tone de material antiderapant, adică de sare, iar 886 de tone sunt în proces de recepționare de la agentul economic contractat în acest sens. Pentru anul curent vor fi disponibile 1200 de tone de sare și zece tone de clorură de calciu. Ion Burdiumov a adăugat că săptămâna precedentă a fost semnat contractul pentru repartizarea a câte o tonă de sare la fiecare întreprindere de gestionare a fondului locativ.