logo

Dezbateri IPN despre europenismul guvernării şi societăţii moldoveneşti


https://www.ipn.md/ro/dezbateri-ipn-despre-europenismul-guvernarii-si-societatii-moldovenesti-7978_1027277.html

Guvernările din 2009 încoace au avut tendinţa de a dezvolta ţara după modelul european. Totuşi, în diferite perioade, europenismul a fost înţeles diferit de guvernare şi de societate, unii îşi doreau reforme, pe care nu prea au reuşit să le implementeze, iar alţii – o viaţă mai bună, pe care nu au mai obţinut-o. Opinii în acest sens au fost exprimate la dezbaterea publică cu tema: „Europenismul guvernării şi societăţii moldoveneşti: responsabilităţi, afinităţi şi deosebiri în diferite perioade ale guvernării pro-europene”, organizată de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a remarcat că atunci când vorbim despre integrare europeană foarte multă lume are în subconştient un model precum că deciziile se vor lua la Bruxelles. „Aceasta este greşit, căci integrarea europeană înseamnă schimbări profunde, noi instituţii, care ar aduce acel model european aici, la noi acasă. Cât de important pentru cetăţeanul simplu este să facă parte din UE ca să aibă un reprezentat la Comisia Europeană din partea Republicii Moldova? Pentru mine, ca cetăţean simplu, este foarte puţin important. Cetăţeanul este mult mai interesat ca modelul european să se realizeze aici, pe loc. Cetăţeanul vrea ca drepturile fundamentale ale lui să fie asigurate, ca ţara să fie guvernată de voinţa sa, ca un partid votat să-şi respecte promisiunile. Cred că acesta este europenism în sensul mai extins al cuvântului, dar nu neapărat să avem deputaţi în Parlamentul European sau reprezentanţi în Comisia Europeană”, a opinat expertul.

Deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, a spus că integrarea europeană nu înseamnă imediat aderarea la UE, ci modernizarea ţării, realizarea proiectelor cu susţinerea partenerilor europeni. „Acum 5-6 ani, acel vector al integrării europene pe alocuri a mers bine, pe alocuri a şchiopătat din cauza interminabilelor bătălii politice, care sunt caracteristice pentru orice stat. Ne bucurăm că s-a instituit o stabilitate relativă şi avem 100 de zile în care Guvernul actual şi-a asumat un şir de angajamente care ţin de agenda europeană”, a spus politicianul. Sergiu Sîrbu a adăugat că europenismul înseamnă siguranţă, stabilitate, şi un nivel de trai apropiat de cel din Europa.

Deputatul neafiliat Valeriu Ghileţchi, fost parlamentar liberal-democrat, e de părere că majoritatea cetăţenilor, prin europenism au înţeles că viaţa va deveni mai bună. „Dacă e să ne uităm înapoi, cred că la unele capitole viaţa s-a îmbunătăţit, dar nu la toate. Europenismul e o noţiune foarte complexă. Nu ştiu dacă există o înţelegere profundă a ceea ce înseamnă europenism. Şi în ţările europene nu cred să aibă cineva o înţelegere foarte clară. Sunt şi acolo eurosceptici. Personal cred că guvernările pe care le-am avut din 2009 au fost europene. În mare parte s-au axat pe principii de guvernare europeană. Da, nu am reuşit peste tot, dar ca un fir roşu se vede tendinţa de a europeniza ţara. Am văzut dorinţa multor lideri de a depune eforturi ca să aducă ţara pe calea europeană”, a declarat parlamentarul.

Valeriu Saharneanu, fost deputat liberal-reformator, a spus că după atâţia ani de „guvernare europeană” în Republica Moldova se poate număra pe degete câtă democraţie a mai rămas. „Am fost în sate şi am văzut nivelul europenizării statului nostru. O bătrânică lua pâine cu împrumut de la magazin. Aici, în capitală, prin birourile din Parlament, suntem mulţumiţi. Dar europenismul se măsoară prin bunăstarea populaţiei şi prin transparenţa asigurată de libertatea mass-media. Aceste lucruri nu sunt, le-am constat noi, şi cetăţenii, şi partenerii de dezvoltare care au refuzat să mai finanţeze ţara până nu se văd reforme reale”, a subliniat politicianul.

Dezbaterea publică cu tema: „Europenismul guvernării şi societăţii moldoveneşti: responsabilităţi, afinităţi şi deosebiri în diferite perioade ale guvernării pro-europene” este ediţia a 54-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” realizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel. La dezbatere a fost invitată şi conducerea Partidului şi fracţiunii parlamentare PLDM.