logo

Dezbateri IPN: De ce politicienii iar au nevoie de mult timp pentru a forma coaliţia majoritară?


https://www.ipn.md/ro/dezbateri-ipn-de-ce-politicienii-iar-au-nevoie-de-mult-timp-pentru-a-forma-coali-7978_1021391.html

Negocierile privind formarea unei majorităţi parlamentare nu au loc într-un format transparent şi sunt tărăgănate. Totuşi, principalul este ca politicienii să ajungă la un numitor comun şi să rezolve problemele statului şi nu interesele de partid sau personale. Astfel de opinii au fost expuse în cadrul dezbaterii publice, organizată de IPN, cu tema: „De ce politicienii iar au nevoie de mult timp pentru a forma coaliţia majoritară şi ce riscă în aceste condiţii oamenii din Republica Moldova?”. La discuţii au participaţi reprezentanţii fracţiunilor parlamentare PLDM şi PCRM, iar cei ai fracţiunilor PDM şi PL nu au acceptat invitaţia. 

Igor Boţan, director executiv ADEPT şi expert permanent al proiectului IPN, a spus că în 2009 la Chişinău au venit experţi germani care au dorit să ajute partidele pro-europene să formeze coaliţia de guvernământ, dar mare le-a fost mirarea când au înţeles că nu sunt doriţi la aceste negocieri. Expertul a menţionat că atunci când în Germania a trebuit să se creeze o coaliţie de guvernământ din 2 partide, reprezentanţii acestor partide s-au ghidat pas cu pas de promisiunile incluse în programele electorale şi au elaborat un program comun de guvernare. Însă, spune Igor Boţan, în Republica Moldova s-a decis că e mai bine să se facă negocieri tenebre, deşi politicienii au declarat că negocierile vor fi deschise şi transparente. „Dacă aceşti oameni ar fi oneşti, la aceste negocieri despre care spuneau că trebuie să fie transparente, ar discuta cum pun cap la cap ceea ce ne-au promis. Părerea mea e că acum se negociază aşa cum s-a mai negociat, cu protocoale secrete, cu aranjarea intereselor de grup”, a opinat expertul.

Valeriu Ghileţchi, deputat din Partidul Liberal Democrat, a menţionat în calitate de lucru care ar trebui apreciat faptul că aceste negocieri continuă şi nu s-au stopat. „Nu aş fi de acord că negocierile sunt tenebre, ele mai degrabă sunt discrete, dar important este ca rezultatele să fie publice. Nu pot să nu fie discrete, deoarece altfel am putea dăuna procesului. Pentru noi este importantă formula negociată, care este programul, care sunt persoanele desemnate etc”, a menţionat parlamentarul.

Acesta a spus că scopul negocierilor este ca până la sfârşitul lunii iulie să fie învestit un guvern. „Probabil că până la sfârşitul acestei săptămâni ar trebui să se finalizeze documentele constitutive. Vor fi diferite paliere, grupuri de discuţii cu experţii. În această guvernare trebuie să se regăsească şi probleme stringente. S-a vorbit şi de schimbări la nivel de instituţii, cred că va trebui şi un control parlamentar mai riguros, lecţiile învăţate nu ne permit să lăsăm ca totul să meargă de la sine, se cere cumva şi un mecanism de intervenţie. Negocierile vor avansa şi îmi exprim speranţa că până la sfârşitul lunii vom avea Guvernul şi programul de guvernare în Parlament”, a afirmat Valeriu Ghileţchi.

Deputatul PCRM, Artur Reşetnicov, şi-a exprimat regretul că partidele parlamentare nu au acceptat invitaţia PCRM de a veni la discuţii într-un format lărgit. „Păcat că partidele nu au acceptat. Aceasta ar fi fost o oportunitate de discuţii. În ceea ce ţine de negocieri este o situaţie de deja vu pentru că această situaţie a fost în 2009, 2010, 2013. Se creează impresia că liderii politici au dat startul unui spectacol de negocieri. Întreaga clasă politică nu are experienţa de a guverna în coaliţie. A fost o experienţă nu prea reuşită la sfârşitul anilor 90. A fost ulterior încercarea în 2009, 2010, alianţa 1 şi 2, coaliţie reformatată, acorduri secrete, funcţii partajate. S-a constat că de fapt negocierile au fost folosite pentru a satisface anumite interese. În opinia noastră există 2 obstacole în formarea unei guvernări normale – fraudele din sistemul bancar şi interesele de partid”, a spus deputatul. Artur Reşetnicov, rezumând, a spus că în situaţia gravă când ţara este în criză politică, economică, financiară, tărăgănarea formării guvernării este aproape criminală, iar dacă se va tergiversa, aceasta va da un semnal rău cetăţenilor.

Dezbaterea „De ce politicienii iar au nevoie de mult timp pentru a forma coaliţia majoritară şi ce riscă în aceste condiţii oamenii din Republica Moldova?” este ediţia XL din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de IPN în parteneriat cu Radio Moldova şi cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.