logo

Dezbateri asupra Regulamentului de portabilitate a numerelor de telefon


https://www.ipn.md/ro/dezbateri-asupra-regulamentului-de-portabilitate-a-numerelor-de-telefon-7966_992975.html

Propunerea unuia dintre operatorii de telefonie mobilă de a reduce de la 5 la 3 zile perioada de prelucrare a cererilor de portabilitate a numerelor de telefon nu a fost susţinută. Subiectul a fost pus în discuţie în cadrul unor audieri asupra Regulamentului privind portabilitatea numerelor, desfăşurate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), transmite Info-Prim Neo. Portabilitatea numerelor reprezintă posibilitatea abonaţilor de a-şi păstra numărul de telefon atunci când decid să-şi schimbe furnizorul de servicii de telefonie. În Republica Moldova serviciul va fi implementat din 2012 în reţelele de telefonie mobilă şi din 2013 în cele de telefonie fixă. Regulamentul urmează să fie modificat la sugestia operatorilor de pe piaţă, pentru ca ulterior acesta să fie înaintat grupului de lucru pentru reglementarea activităţii de întreprinzător. Portabilitatea se va efectua la cererea abonatului, iar de proces va fi responsabil furnizorul acceptor. ANRCETI a decis în urma audierilor că furnizorul acceptor este în drept să refuze cererea persoanei de portare a numărului de telefon dacă aceasta are datorii la serviciile de telefonie fixă sau mobilă. În cadrul audierilor s-a mai propus ca ANRCETI să fie acel organ care va institui plafonul tarifelor pe care urmează să le stabilească operatorii de telefonie în cazul portabilităţii numerelor de telefon. Propunerea nu a putut fi însă acceptată pentru că legislaţia nu prevede o asemenea competenţă pentru Agenţie. ANRCETI desfăşura un concurs de selectare a entităţii care va realiza şi administra baza de date centralizată necesară pentru efectuarea portabilităţii numerelor. Potrivit ANRCETI, serviciul de portabilitate a numerelor de telefon va asigura utilizatorilor o mai mare libertate de alegere şi va obliga furnizorii să depună eforturi suplimentare pentru menţinerea şi atragerea clienţilor prin oferte şi servicii tot mai atractive, la tarife accesibile. Pe termen lung, portabilitatea numerelor va conduce la reducerea diferenţelor dintre tarifele pentru convorbirile în reţea şi cele pentru convorbirile în afara reţelei. Portarea numerelor va fi realizată numai în cadrul aceluiaşi tip de reţele: mobil – mobil, fix – fix.