logo

Determinarea la suicid se va pedepsi cu până la 12 ani de închisoare


https://www.ipn.md/ro/determinarea-la-suicid-se-va-pedepsi-cu-pana-la-12-ani-de-inchisoare-7967_1043193.html

Determinarea sau facilitarea intenționată a sinuciderii unei persoane, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, soldată cu sinuciderea, se va pedepsi cu închisoare de la doi la cinci ani. Parlamentul a votat joi, 26 iulie, în lectură finală modificarea și completarea Codului Penal, transmite IPN.

Potrivit proiectului, determinarea sau facilitarea intenționată a sinuciderii unui minor sau unei persoane care se află într-o dependență materială față de făptuitor se va pedepsi cu închisoare de la cinci la nouă ani. Totodată, dacă acțiunile vor fi săvârșite asupra unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani sau asupra a două sau mai multor persoane pedeapsa va fi închisoare de la nouă la 12 ani.

Codul Penal a fost completat cu un articol nou, privind justificarea publică a sinuciderii, adică distribuirea sau punerea la dispoziția publicului a unui mesaj despre recunoașterea sinuciderii ca fiind justă, care este susținută sau demnă de urmat. Aceste fapte se vor pedepsi cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la patru ani.

Tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea sau moartea acestora se va pedepsi cu amendă de la 25000 de lei la 37500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la un an. Aceeași faptă săvârșită în public, în prezența minorilor sau prin metode sadice, se va pedepsi cu amendă de la 37500 la 67500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la un an la trei ani.

Potrivit noilor amendamente, transmiterea unor obiecte sau substanțe interzise persoanelor deținute se va pedepsi cu amendă de la 25000 lei la 30000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 80 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la șase luni. Totodată, transmiterea tăinuită în instituțiile penitenciare a băuturilor alcoolice, drogurilor, etnobotanicelor se va pedepsi cu amendă de la 37500 de lei la 50000 de lei sau cu închisoare de la doi la patru ani. Iar, transmiterea tăinuită a armelor, substanțelor explozibile, toxice, incendiare sau radioactive se va pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani.