logo

Detalii referitor la dosarul penal privind achiziționarea celor 31 de autobuze


https://www.ipn.md/ro/detalii-referitor-la-dosarul-penal-privind-achizitionarea-celor-31-7967_1068026.html

Circumstanțele procesului penal în cazul celor 31 de autobuze denotă că la licitația pentru procurarea unităților de transport au fost depuse două oferte. Ulterior însă, în lipsa unor argumente obiective, unul dintre cei doi ofertanți a fost descalificat. Respectiv, câștigătoare a fost desemnată o companie înregistrată într-o zonă a cărui jurisdicție nu implementează standardele internaționale de transparență.

Se presupune că procedura de achiziție publică a fost desfășurată cu abateri de la legislația în vigoare, fiind aduse atingeri principiilor de bază ale achizițiilor publice, precum utilizarea eficientă a banilor publici, tratament egal, imparțialitate, nediscriminare în privința unor ofertanți și operatori economici publici.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru IPN, că pe 12 august Direcția generală urmărire penala a pornit cauza penală în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de articolul 327 din Codul Penal. Este vorba despre „abuz de putere sau abuz de serviciu săvârșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terțe persoane”.

Cauza penală a fost pornită pe faptul acțiunilor ilegale ale factorilor de decizie ai Direcției generale transport public și căi de comunicație a Primăriei municipiului Chișinău la achiziționarea de către ÎM Parcul Urban de Autobuze a 31 de autobuze.

Cele 31 de autobuze noi au costat municipalitatea 78 de milioane de lei. Noile unități de transport au ajuns la Chișinău în luna februarie a anului curent. În spațiul public au apărut discuții despre suspiciuni că un intermediar a cumpărat autobuzele și le vinde municipiului Chișinău, diferența de bani punând-o în buzunar.