Săptămâna viitoare începe admiterea în universităţi, pentru studii de licenţă. Potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţii vor putea să-şi depună dosarul la mai multe specialităţi concomitent, din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior. Aceştia vor fi înmatriculaţi însă la o singură specialitate în cadrul unei singure instituţii de învăţământ superior dintre cele pentru care au optat, transmite IPN.
Şefa Direcţiei învăţământ superior şi dezvoltare a ştiinţei, Nadejda Velişco, a declarat vineri, 17 iulie, la o conferinţă de presă că anul acesta în universităţi au fost introduse în jur de 5 specialităţi noi. Este vorba despre biblioteconomie, dar şi o specialitate nouă la ştiinţele agricole, despre siguranţa produselor alimentare. De asemenea, mai multe noutăţi au fost introduse la academia de arte. În total, la ciclul I din învăţământul superior, licenţă, sunt 170 de specialităţi.
Concursul de admitere este unic la locurile cu finanţare bugetară şi la cele prin contract, cu înmatricularea în ordinea descrescătoare a mediei de concurs a candidaţilor, în limita numărului de locuri disponibile pentru fiecare specialitate. Înmatricularea la locurile prin contract, cu achitarea taxei de studii, se va realiza din rândul candidaţilor la admitere situaţi sub ultimul admis la locurile finanţate de la buget, în ordinea descrescătoare a mediilor de concurs. Totodată, se menţine cota de 15% din numărul total de locuri prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară pentru anumite categorii defavorizate de candidaţi.
Şefa direcţiei a menţionat că în ceea ce ţine de instituirea unor probe la admitere, aceasta rămâne la discreţia fiecărei instituţii în parte. Astfel universitatea este în drept să stabilească propria metodologie cu privire la admitere. În majoritatea cazurilor, probe există la instituţiile cu profil artistic şi sportiv. În ceea ce priveşte majorarea taxelor pentru studii în acest an, şi această decizie aparţine în exclusivitate consiliilor de dezvoltarea strategică, create în cadrul instituţiilor. În acest sens, ministerul a fost informat despre majorarea cu câteva sute de lei pentru anumite specialităţi.
Admiterea în universităţi, pentru studii de licenţă, se va desfăşura în perioada 20 iulie – 31 august.