logo

Destinații noi și oferte de la peste 100 de participanți la Expoziția de turism


https://www.ipn.md/ro/destinatii-noi-si-oferte-de-la-peste-100-de-7967_1111897.html

Astăzi a fost deschisă la Chișinău a 28-a ediție a expoziției internaționale Tourism & Travel Expo, un eveniment de referință pentru industria turismului din Moldova. Peste 100 de participanți din Moldova, Bulgaria, Cehia, Lituania, România și Ucraina își prezintă ofertele turistice, de la destinații tradiționale de vacanță până la pachete inedite pentru turiști care caută experiențe autentice, transmite IPN.

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a subliniat, la inaugurarea expoziției, despre importanța turismului ca factor de dezvoltare economică și de promovare a imaginii țării. "Turismul este acel element care pune în valoare mândria unei țări. Ospitalitatea moldovenilor impresionează vizitatorii, iar resursa umană face diferența", a adăugat ministrul.

Ambasadorul României în Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a evidențiat relațiile bilaterale turistice strânse: "România a fost prezentă la aproape toate edițiile expoziției. Ne bucură să vedem că mulți moldoveni aleg România ca destinație turistică, iar noi suntem mereu pregătiți să-i primim cu ospitalitate."

Reprezentanții Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului au menționat că instituția susține antreprenorii din turism, prin programe de finanțare nerambursabilă și credite destinate dezvoltării afacerilor.

Potrivit organizatorilor, evenimentul pune un accent și pe promovarea turismului autohton, cu participarea a 15 consilii raionale și a UTA Găgăuzia. O premieră pentru acest an este participarea primăriei municipiului Chișinău, care promovează atracțiile capitalei ca destinație turistică de top.

Unul dintre punctele de atracție ale expoziției este festivalul-concurs al tradițiilor populare, desfășurat sub genericul "Hora: uniți prin tradiție". Concurenții se întrec în probe de design al standurilor, programe artistice și prezentarea atracțiilor locale, iar evenimentul se va încheia cu o horă desfășurată în întreaga sală, la care sunt invitați toți vizitatorii și participanții.

Tourism & Travel Expo aduce în prim-plan două direcții: promovarea Moldovei ca destinație turistică și facilitarea colaborării cu parteneri internaționali pentru dezvoltarea turismului emițător. Standurile asociațiilor de profil reunesc operatori turistici și agenții specializate pe vânzări în străinătate, contribuind astfel la consolidarea industriei turismului din Republica Moldova.