logo

Destabilizările din Rusia sunt efectele regimului Putin, care devine tot mai vulnerabil, opinii


https://www.ipn.md/ro/destabilizarile-din-rusia-sunt-efectele-regimului-putin-care-devine-8004_1097825.html

Evenimentele recente din Rusia, legate de reala sau așa-zisa „rebeliune armată” sunt efectele regimului lui Putin, care guvernează această țară aproximativ un sfert de veac. Sunt evenimente care au demonstrat încă o dată că regimul de la Kremlin devine din ce în ce mai vulnerabil, inclusiv la amenințarea unei rebeliuni interne provocate de o grupare paramilitară, care a fost susținută și fondată cu acceptul discret al liderului rus, Vladimir Putin. Pentru Republica Moldova, destabilizările din Federația Rusă pot crea mai mult haos, mai multă lipsă de previzibilitate. În aceste condiții, doar integrarea europeană reprezintă singura alternativă, pentru că doar în Uniunea Europeană Moldova va avea posibilitatea să-și asigure securitatea și stabilitatea internă. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei dezbateri publice, organizate de Agenția de Presă IPN.

„Ceea ce vedem acolo este într-adevăr ieșit din comun. Vedem că în această țară, cetățenii care afișează cuvântul „pace” sunt condamnați la 7 ani de pușcărie, cei care critică regimul Putin iau câte 20-25 de ani de pușcărie. Iar prietenii lui Putin, care pornesc o rebeliune militară, care spun cu text deschis că războiul din Ucraina este o aventură absolut neprovocată, care nimicesc 7 aparate de zbor și piloții acestora sunt bine mersi amnistiați. Nu li se întâmplă nimic și sunt lăsați să plece”, a declarat expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Potrivit lui, ceea ce se întâmplă în Rusia sunt efectele regimului lui Putin, care guvernează această țară aproximativ un sfert de veac. În opinia sa, în această situație, pentru Republica Moldova cea mai bună soluție este să „taie poala și să fugă cât mai departe”. „Integrarea europeană pentru Republica Moldova, prin prisma a ceea ce se întâmplă, este un obiectiv pe care toți cetățenii din Republica Moldova trebuie să-l susțină”, afirmă Igor Boțan.

Alina Dandara, deputată din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că ultimele evenimente din Federația Rusă demonstrează că Rusia este un stat eșuat în care prevalează haosul, criminalitatea și corupția. Potrivit ei, din păcate, Rusia nu învață din greșeli și decide să rămână mai departe în istorie ca un stat care lasă o pată mare de sânge la modul direct. „Îmi fac griji pentru cetățenii civili din Rusia. Probabil există acolo oameni care ar vrea să meargă pe calea democrației și nu sunt de acord cu crimele pe care le produce acest stat, atât în raport cu Ucraina, cât și în raport cu proprii cetățeni”, a notat parlamentara.

În ceea ce ține de Republica Moldova, în opinia sa, autoritățile de aici trebuie să lucreze și mai mult la partea ce ține de „independență”. „Trebuie să lucrăm și mai mult la partea noastră de independență, astfel încât în viitorul apropiat să nu avem cum să fim șantajați. Noi știm că, împreună cu Uniunea Europeană, vrem să consolidăm o comunitate pentru siguranță și pentru pace. Și știm că împreună putem să facem asta. Prioritar este la fel să susținem în continuare Ucraina, atât pentru redresarea economică, dar și din punct de vedere umanitar”, a menționat Alina Dandara.

Mihai Mogîldea, vicedirector executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, consideră că evenimentele din Rusia reprezintă o premieră pentru istoria recentă a Federației Ruse din ultimii 20 de ani. „Și demonstrează încă o dată că regimul de acolo nu are capacitățile necesare pentru a limita probabilitatea sau potențialul unor asemenea destabilizări de ordin intern, provocate de grupări de criminali de război, care sunt nemulțumiți de starea actuală a lucrurilor și care vor probabil mai multă putere în interiorul acestui sistem care se clatină”, a spus el

„Dacă este de privit din Republica Moldova, destabilizările din Federația Rusă pot avea un dublu impact asupra Moldovei. Pe de o parte, pot crea mai mult haos, mai multă lipsă de previzibilitate pentru noi. Și în contextul ăsta, stabilitatea la nivel regional ar putea avea de suferit. Din perspectiva intereselor naționale, în special legate de obținerea unei victorii de către Ucraina în războiul declanșat de Federația Rusă și avansarea procesului de reglementare transnistreană, putem să presupunem că în momentul în care Rusia devine mai vulnerabilă, atunci șansele pentru avansarea acestor două interese, cresc”, opinează expertul IPRE.

Dezbaterea la tema „Ce poate câștiga Moldova din Mecanismul pentru interconectarea Europei, dacă...?” este a 284-a ediție din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.