logo

Despre pământul urmașilor lui Ștefan, paralizia incurabilă a justiției capturate și raportul „tehnocrat” de 100 de zile


https://www.ipn.md/ro/despre-pamantul-urmasilor-lui-stefan-paralizia-incurabila-a-justisiei-7978_1071683.html

Principalul din fluxul IPN din 21 februarie 2020

Arta de a „reforma” fără a schimba nimic

Ion Chicu și-a exprimat speranța că, odată cu restabilirea funcționalității, Consiliul Suprem al Magistraturii, dar și Procuratura vor putea să joace un rol important în combaterea corupției printre judecători. Potrivit lui, în mod special, organele statului „se vor ocupa de judecătorii pentru care Moldova plătește deja sute de milioane de lei ca urmare a deciziilor CEDO”. Astfel, el consideră că nu e nevoie de o reformă a justiției pentru a „vindeca” acest sector.

Ei se tem de pe acum

Ministrului Fadei Nagaceschi îi pare ridicolă situațiainstanța din Cahul, unde se află dosarul lui Ilan Şor a amânat din nou examinarea cauzei. El va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în privința judecătorilor în gestiunea cărora se află dosarul de învinuire, precum și la Consiliul Superior al Procurorilor, în privința acuzatorilor, care reprezintă interesele statului în dosar.

Se desprimăvărează a proteste


Valentin Eșanu, om cu afaceri în domeniul metalelor, consideră că în prezent se mai menține caracterul captiv al statului.Toate schemele lui Plahotniuc sunt deja în Partidul Socialiștilor. El chiamă la o acțiune de protest, care urmează să aibă loc pe 1 martie, la ora 12.00, în centrul capitalei. Se va cere demisia Guvernului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. (Protestul nu poate fi organizat în PMAN pentru că PSRM a depus declarații prealabile prin care a rezervat Piaţa în zilele de vineri, sâmbătă și duminică până în anul 2025).

Niciun animal n-a avut de suferit!

Deputații PAS și PPPDA au blocat tribuna Parlamentului în semn de protest pentru „ignorarea” moțiunii împotriva activității Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și a faptului că ministrul Aureliu Ciocoi nu s-a prezentat în plenul Parlamentului. Premierul Ion Chicu, care a venit în Parlament să prezinte raportul la 100 de zile de activitate a executivului, nu a avut ocazia să le vorbească deputaților.

Urmașii lui Ștefan nu prea știu ce să facă cu pământul

Președintele Federației fermierilor, Valeriu Cosarciuc, a cerut autorităților să revină la măsurile de protecție a solului specificate în primul Regulament cu privire la subvenționare; să depună eforturi pentru substituirea produselor de import cu cele locale, a pledat pentru modificarea condițiilor de subvenționare etc.

Prezent la Adunarea Generală a fermierilor, ministrul Ion Perju, a regretat că Republica Moldova s-a transformat într-o țară exportatoare de materie primă agricolă, în loc să exporte produs finit.

Amănunte pe IPN!