Principalul din fluxul IPN din 29 noiembrie 2019
„Desigur”, au râgâit lupii
Alexandr Stoianoglo este noul procuror general, căruia președintele Igor Dodon „i-a lansat cinci propuneri”. „Și furtul miliardului, și uzurparea, și privatizările, și aeroport și așa mai departe. Dacă cineva crede sau speră că dosarele de rezonanță vor fi stopate sau puse pe banda de rezervă, lucrul acesta nu este admisibil”, a menționat șeful statului. Deputatul democrat Vladimir Cebotari declară că are impresii bune despre noul șef al procuraturii moldovenești.
Timpul va arăta...
Fosta prim-ministră susține că la Procuratură există pe rol cazuri răsunătoare în care sunt implicați atât reprezentanți ai Partidului Democrat, cât și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor, iar noul procuror va trebui să ia decizii prompte pe marginea acestora. „Dacă aceste decizii vor întârzia, va fi o confirmare în plus că a fost o înțelegere, un compromis între aceste două partide”, a conchis politiciana.
ACUM, tot mai absent la apel
Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Igor Munteanu, a prezentat un raport de activitate pentru perioada 18 iunie-6 noiembrie și a declarat că are loc „o configurare a radicală a tuturor comisiilor”.
Patru comisii parlamentare au deja președinți noi.
Prietenul neprietenilor noștri
Deputații celor două fracțiuni ale Blocului ACUM au înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului apărării, Victor Gaiciuc. Procedura este solicitată pentru „susținerea agresiunii împotriva Ucrainei, pentru sfidarea flagrantă a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, pentru afirmații și poziții care periclitează eforturile Republicii Moldova de a stabili un parteneriat strategic cu Ucraina, dar și de a atinge rezolvarea pașnică a diferendului transnistrean”.
Cifrele cresc, viața descrește
Banca Mondială prognizează o creștere economică de 3,6 % în anul 2020 și 3,8 % în 2021, pe măsura consolidării creșterii principalilor parteneri comerciali ai Moldovei. Datele publicate de Banca Mondială în Moldova arată că, în pofida instabilității politice sporite, economia a crescut cu 5,2 % în prima jumătate a anului 2019, determinată de creșterea puternică a consumului, susținută de creșterea de două cifre a salariilor și pensiilor, suplimentar investițiilor publice sporite. Performanța exporturilor a fost slabă în primele șase luni ale anului.
Iaca este, iaca nu-i
Viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, Sergiu Pușcuța, afirmă că deficitul bugetar de 7,4 miliarde de lei, prevăzut în proiectul legii bugetului, va fi acoperit atât din resurse interne, cât și din finanțări de peste hotare. Ministrul susține că diferența directă dintre venituri și cheltuieli, este de 2,6 miliarde din suma totală de 7,6 miliarde deficit. Cealaltă parte, de 4,8 miliarde de lei se referă la componenta investițională, care, în opinia lui Sergiu Pușcuța, „nu este un deficit ce ar crea pericole substanțiale pentru sustenabilitatea bugetului”.
Amănunte pe IPN!