logo

Despre cum se manifestă boala, autoritățile și politicienii pe vremea coronavirusului


https://www.ipn.md/ro/despre-cum-se-manifesta-boala-autoritatile-si-politicienii-pe-7978_1072317.html

Principalul din fluxul IPN din 19 martie 2020

Mai întâi încui, apoi aștepți să ți se ceară cheia

Instituirea stării de urgență trebuia făcută mult mai devreme, însă la baza întârzierilor au stat negocierile dintre PDM și PSRM, dar și modificările din cabinetul de miniștri, consideră deputatul Octavian Țîcu. Săptămâna viitoare vor fi reluate mai multe tipuri de comerț. Pentru a reduce efectele negative pentru business în contextul situației epidemiologice, autoritățile prevăd amânarea plăților la impozitul pe venit al persoanelor juridice, precum și prelungirea termenului de depunere a unor declarații și rapoarte, instituirea unui moratoriu la controalele de stat, micșorarea TVA pentru sectorul HoReCa, scutirea unor întreprinderi de efectuarea auditului obligatoriu al situațiilor financiare etc.

Și de pe mal se vede bine?

În perioada 17 martie până pe 5 aprilie e oprit accesul în regiunea transnistreană, cu excepția persoanelor care domiciliază permanent sau au viză de reședință în regiune, a diplomaților și a reprezentanților organizațiilor internaționale, cu asigurarea concomitentă a transportului de mărfuri de strictă necesitate și a produselor alimentare. Liceul ,,Evrika” din Râbnița a cerut ajutorul Chișinăului în condițiile de carantină.

Măsuri luate pe bâjbâite

Închiderea piețelor în care sunt comercizalizate fructe și legume, ca măsură în combaterea răspândirii COVID-19, impune o responsabilitate maximă din parteaa magazinelor. Totodată, în condițiile când mulți agenți economici nu pot achita chiria și alte obligațiuni contractuale, iar întreprinderile micro riscă să falimenteze ca urmare a sistării activității, Guvernul va aproba, în câteva zile, un proiect de lege ce vizează unele măsuri de susținere a mediului de afaceri.

Cum evoluează simptomele COVID-19, din prima până în a 17-a zi

Circa 99% din pacienții diagnosticați cu COVID-19 au prezentat febră mare. Mai bine de jumătate au simțit oboseală şi erau chinuiţi de o tuse seacă, iar o treime dintre ei au simțit dureri musculare şi s-au confruntat cu dificultăţi de respiraţie. Tabloul simptomelor legate de noul tip de coronavirus sunt prezentate într-un studiu realizat la spitalul Zhongnan al Universităţii din Wuhan, China.

Omul știe ce spune


Țara arde, globul arde, dar ei în momentul acesta fac remanieri în Guvern, Parlament”. Declarația aparține liderului Partidului Comuniștilor din Republica Moldova Vladimir Voronin și au fost făcute în contextul ultimelor schimbări pe arena politică din țară. Totodată, fostul președinte spune că Partidul Democrat din Moldova va recurge la toate mijloacele pentru a se menține la guvernare.

Amănunte pe IPN!