logo

Despre amintirea Marii Adunări Naționale a tinereții lor, pușcăria ca tribună mediatică și trendul „hai, mantana!” la partide


https://www.ipn.md/ro/despre-amintirea-marii-adunari-nationale-a-tineretii-lor-puscaria-7978_1070774.html

Principalul din fluxul IPN din 13 ianuarie 2020

Mai ceva ca la război...

 Trei pietoni au murit în mai puțin de 24 de ore, loviți de mașini. Unul la Râșcani, altul la Ratuș, Telenești, și celălalt la Ungheni.

Justiția, bună doar când o ai la mână

Procurorii au cerut 30 de zile de arest pentru Viorel Morari, învinuit de abuz în serviciu și fals în acte publice și reținut pentru 72 de ore. Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana l-a plasat în arest preventiv pentru un termen de 20 de zile.

Încerci mănușile, până ți se potrivesc

Tatiana Potâng este președintele interimar al Partidului Popular Român. La ședința Consiliului Politic Național al formațiunii plecarea lui Vlad Țurcanu drept un gest nedemn, necolegial și lipsit de respect față de toți cei care l-au învestit cu încrederea lor la ultimul congres și în ultima campanie electorală. Fostul președinte al PPR, Vlad Țurcanu, a fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale. Liderul PUN consideră că decizia lui Vlad Țurcanu este „un gest de moralitate suprem” și că prin această decizie se aduce „un nou suflu de românism în PUN”.

Pe căi greșite, prin labirintul „tragic”

Un grup de activiști cer Asociației Obștești „Parlamentul-90” (Parlamentul Independenței), pe membrii căreia îi consideră „unicii reprezentanți legali ai poporului Republicii Moldova”, să convoace Marea Adunare Națională la 27 martie 2020. La această Adunare, membrii Parlamentului Independenței urmează să propună poporului „ieșirea din acest colaps tragic din legislație și din toate instituțiile statului, astfel să fie pus capăt încălcării drepturilor omului, a cetățenilor români și a cetățenilor Republicii Moldova”.

Indiferent de motiv, tropăitul elefanților omoară furnicile

În opinia expertului Igor Boțan, chiar dacă Republica Moldova este departe de Orientul Apropiat, contează ca ceea ce se întâmplă să fie urmărit cu atenție în Republica Moldova. El consideră că și autoritățile trebuie să aibă o anumită atitudine, să nu facă cumva greșeli, ținând cont de potențialul redus pe care îl are Republica Moldova. Dezbaterile „Tensiunile militare și geopolitice din Orientul Mijlociu: impact asupra Republicii Moldova și poziția Republicii Moldova”, sunt ediția a 123-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Amănunte pe IPN!