logo

Despre alegeri și iar alegeri, sezonul de încălzire și procurori


https://www.ipn.md/ro/despre-alegeri-si-iar-alegeri-sezonul-de-incalzire-si-7978_1069034.html

Principalul din fluxul IPN din 21 octombrie 2019

Spunem una, facem alta

Deși mai dăunăzi Veaceslav Eni anunțaTermoelectrica „nu operează cu termenii începutul și sfârșitul sezonului de încălzire”, și nu așteaptă o decizie din partea autorităților locale, ieri primarul interimar al capitalei, Adrian Talmaci,  a dispus ca SA „Termoelectrica” și SA „Apă-Canal Chișinău” să asigure conectarea obiectivelor fondului locativ municipal la sistemul centralizat de termoficare, conform contractelor încheiate.

A doua oară în același râu?

La Chișinău, Ion Ceban
, acumulează 40,30% din voturi, iar candidatul Blocului electorul ACUM, Andrei Năstase – 31,01%. Partidul Socialiștilor și Blocul electoral ACUM au cele mai multe mandate în Consiliul municipal Chișinău. Conform rezultatelor preliminare, PSRM va avea 22 de mandate de consilier, iar ACUM – 19. Fostul primar Dorin Chirtoacă a îndemnat locuitorii capitalei să voteze împotriva candidatului PSRM, Ion Ceban, iar în ceea ce privește candidatura Blocului ACUM, Andrei Năstase, să se gândească la faptul că cei doi sunt într-o alianță.

Ferice de cei ce cred...

Alegerile în șapte municipii din țară au fost câștigate din primul tur. Printre acestea se numără Bălți, Comrat, Cahul, Ungheni, Orhei, Ceadâr-Lunga și Strășeni. În patru municipii, peste două săptămâni va fi organizat al doilea tur de scrutin.

Și-nc-o dată!

Pe 3 noiembrie, turul doi al alegerilor locale generale va fi organizat în 380 de localități din țară. PSRM va avea 175 de candidați, Blocul Electoral ACUM DA PAS –167. 44  de candidați va avea Partidul Liberal, 38 – Partidul Politic Şor. 20 de candidați reprezintă Partidul Politic Partidul Nostru, 16 – Partidul Comuniștilor, iar 86 persoane candidează independent.

Nicio schimbare de poziții

După ce deputații Andrei Năstase, Maia Sandu, Viorel Melnic și Vladimir Plahotniuc și-au depus mandatele, au avut loc alegeri parlamentare noi, cele patru mandate de deputat ajungând – unul la Partidul Democrat (Ghenadie Verdeș la Nisporeni), unul la Partidul Socialiștilor (Vitalii Evtodiev la Slobozia-Tiraspol-Bender), iar două la Blocul electoral ACUM (Vasile Năstase la Chișinău și Galina Sajin la Vest de Republica Moldova).

Atâția, și toți pentru dreptate

Ministerul Justiției a recepționat 20 de dosare pentru concursul de procuror general: Anatolie Istrate, Ilie Rotaru, Alexandr Stoianoglo, Maxim Gropa, Veaceslav Soltan, Eduard Bulat, Ruslan Cașu, Ruslan Popov, Alexandru Rața, Vsevolod Ivanov, Serghei Perju, Tudor Andronic, Ion Vicol, Artur Lupașco, Vladimir Adam, Gheorghe Malic, Vladislav Gribincea, Ștefan Gligor, Oleg Crîșmaru și Octavian Bodareu.

Amănunte pe IPN