logo

Despre aceea ce nu știu țările din regiune, optimismul noului primar general și fireasca luptă între aliații nefirești


https://www.ipn.md/ro/despre-aceea-ce-nu-stiu-tarile-din-regiune-optimismul-7978_1069516.html

Principalul din fluxul IPN din 11 noiembrie 2019

Fiecare cu partea lui de angajamente

Astfel, inițiativa de asumare a răspunderii pentru modificarea Legii procuraturii a putut apărea ca un act de revoltă față de caracterul lent al reformelor post-capturare a statului sau chiar față de lipsa acestora. Iar moțiunea de cenzură ar urma să readucă relația PSRM-ACUM la starea anterioară dintre „executorii” și „supervizorii” reformelor, scrie Valeriu Vasilică într-o analiză pentru IPN.

Omul spune ce știe

Chiril Moțpan, președintele Comisiei parlamentare securitate, apărare si ordine publică, afirmă că președintele Igor Dodon ar negocia în secret cu reprezentanții Partidului Democrat în vederea formării unui nou guvern. Din punctul meu de vedere, (aceasta) ar pune în pericol securitatea statului Republica Moldova, dar și cea regionala”, spune deputatul.

„Urzeala tronurilor”, varianta basarabeană

„Îmi asum angajamentul public să nu expediez lista scurtă de candidați către CSP înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneția asupra legii”, a declarat șefa executivului într-o conferință de presă. Imediat deputatul socialist Vasile Bolea a declarat că, dacă nu va fi retras proiectul, la următoarea ședință a Parlamentului va fi examinată moțiunea de cenzură. Ședința va avea loc marți, 12 noiembrie, începând cu ora 10.00.

Mări, se vorbiră și se sfătuiră..

Președintele Igor Dodon a discutat ieri cu ambasadorul SUA, Dereck Hogan, și cu ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, „diverse chestiuni” și „au făcut schimb de opinii pe marginea mai multor subiecte”:

O ninsoare în ianuarie nu va mai fi o catastrofă?

Candidatul Partidului Socialiștilor, Ion Ceban, a intrat în exercitarea atribuțiilor de primar general al municipiului Chișinău. Printre prioritățile sale se numără: reabilitarea drumurilor, combaterea corupției din Primărie, dar și fondul locativ. Printre lucrurile imediate care urmează a fi făcute sunt bugetul municipal, pregătirea către sezonul de iarnă, dar și numirea viceprimarilor

Pe butuci

Traseul național R-6 Bălți-Chișinău, în apropiere de Sângerei, a fost blocat de către șoferii de TIR-uri. Ei intenționează să protesteze până Ministerul Economiei și Infrastructurii va veni cu o soluție pe marginea refuzului „privind eliberarea autorizațiilor pentru exportul mărfurilor”.

Amănunte pe IPN!