Deșeurile generate de populație trebuie transformate, la maximum posibil, în materie primă secundară pentru crearea altor produse, în condițiile în care resursele naturale se epuizează pe planetă. Pentru a crește cât mai mult cantitatea de deșeuri care ajunge la reciclare, sunt necesare măsuri din partea autorităților publice locale, inclusiv prin crearea parteneriatelor publice-private. Este sugestia Iulianei Cantaragiu, expert al Centrului Național de Mediu.
Într-o conferință de presă la IPN, Iuliana Cantaragiu a declarat că legislația pune în sarcina administrației publice locale să creeze un sistem eficient de colectare a deșeurilor și să asigure etapizat condiții pentru colectarea separată a deșeurilor, inclusiv să ofere terenuri pentru aceasta.
Or, potrivit expertei, autoritățile municipale din Chișinău se limitează la transportarea și îngroparea deșeurilor la gunoiștea de la Țânțăreni. Și, din această cauză, mai mereu există conflicte cu localnicii de acolo. „Da, una dintre soluții este înhumarea anumitor fracții de deșeuri, dar până se ajunge acolo, trebuie, maximum posibil, să reciclăm. În al doilea rând – să valorificăm prin co-incinerare, iar ceea ce rămâne deja, în mare parte fracția organică, să dezvoltăm o soluție pentru fermentarea acesteia. La minimum posibil să fie îngropate deșeurile inerte, care ajung până la aproximativ 10% din totalul deșeurilor. Ăsta ar fi un mers normal al lucrurilor”, opinează Iuliana Cantaragiu.
Potrivit activistei, în capitală există o companie care se ocupă de sortarea deșeurilor și care și-a dezvoltat activitatea din banii proprii. Pe de altă parte, întreprinderea municipală responsabilă de evacuarea deșeurilor insistă că și ea vrea să construiască stație de sortare. „Piața noastră de generare a deșeurilor este foarte mică ca lucrul acesta să fie viabil din punct de vedere economic. Nu există spațiu pentru doi actori care să facă același lucru. Într-un final, dacă procedăm în felul acesta, rezultatul va fi că vor da ambii faliment și ne vom trezi cu o problemă și mai mare decât cea de astăzi. Una dintre soluțiile pe care o văd eu este ca operatorul municipal, împreună cu agentul economic, să creeze un parteneriat public-privat pentru a extinde și a acoperi toate necesitățile municipiului Chișinău”, a declarat Iuliana Cantaragiu.
Experta menționează că o piedică în colectarea separată a deșeurilor sunt acele tuburi de evacuare a gunoiului din circa 1700 de blocuri locative.
Recent, în Consiliul municipal Chișinău a ajuns un proiect care prevede eliminarea acestor tuburi. 25 de aleși locali au susținut proiectul. Consilierii din fracțiunea PSRM au acuzat încălcări de procedură și au refuzat să-și comunice votul. Președintele ședinței a considerat că socialiștii nu au participat la vot și a declarat proiectul aprobat. La rândul lor, consilierii socialiști au avertizat că vor contesta decizia.