logo

Desemnarea noilor ambasadori la Chişinău şi Bucureşti este o problemă oarecum delicată, expert


https://www.ipn.md/ro/desemnarea-noilor-ambasadori-la-chisinau-si-bucuresti-este-o-problema-oarecum-de-7965_978238.html

Pentru a relansa relaţiile diplomatice moldo-române este foarte importantă discutarea problemei numirii noilor ambasadori la Chişinău şi Bucureşti, consideră Eugen Revenco, coordonator de programe la Asociaţia pentru Politică Externă (APE). Expertul a declarat pentru Info-Prim Neo că desemnarea noilor ambasadori „este o problemă oarecum delicată”. „La Chişinău nu există un preşedinte cu puteri depline, iar la Bucureşti preşedintele este pe ducă, adică în curând va intra în campanie electorală şi iarăşi nu este cel mai potrivit moment pentru desemnare, deşi lucrurile nu sunt excluse”, a menţionat Revenco. El a mai spus că, în lipsa unei stabilităţi politice la Chişinău şi Bucureşti, discuţiile dintre ţări nu vor avea rezultatul scontat. Întrebat la ce ne putem aştepta de la vizita ministrului ad-interim de externe al României la Chişinău, Cătălin Predoiu (anunţată pentru această săptămână – n.r.), expertul de la APE a spus că este situaţia mai multor miniştri din România, care vin în Moldova doar pentru câteva ore. Asemenea vizite servesc la imagine, dar lasă şi loc pentru speculaţii. Eugen Revenco crede că deja este timpul ca şi ministrul moldovean de externe să efectueze o vizită la Bucureşti. Întrebat dacă ar putea fi semnat acum Tratatul de frontieră dintre R. Moldova şi România, Revenco a spus că nu este momentul potrivit, întrucât este un subiect excesiv de politizat. „Trebuie discutate documentele care nu sunt conflictuale, cum ar fi pregătirea către semnarea Convenţiei privind micul trafic de frontieră, eventual deschiderea consulatelor la Bălţi şi Cahul, deşi şi aici este marea provocare pentru România: cât de repede va fi dispus statul vecin să deschidă aceste consulate pe teritoriul R. Moldova, despre care atât de mult s-a vorbit. Apoi Guvernul României ar urma să dea un răspuns şi pentru consulatul R. Moldova la Iaşi”, a spus expertul APE. Recent, vicepremierul Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe şi integrării europene al R. Moldova, a avut o convorbire telefonică cu Cătălin Predoiu. Miniştrii au discutat priorităţi în relaţia bilaterală între cele două ţări, perspectiva europeană a R. Moldova şi s-au referit la posibilitatea unei întâlniri în perioada imediat următoare. Într-un comunicat de presă al ministerului de externe român, se spune că ministrul Predoiu a subliniat în urma discuţiei că cele două state trebuie să aibă o relaţie apropiată şi privilegiată, şi a reafirmat disponibilitatea României în acest sens.