logo

Deschiderea pieţei de muncă din România pentru basarabeni: parte din oferta electorală a lui Anatol Munteanu


https://www.ipn.md/ro/deschiderea-pietei-de-munca-din-romania-pentru-basarabeni-parte-din-7965_972778.html

Deschiderea unei burse de muncă în România pentru românii din afara graniţelor este una din ofertele electorale ale lui Anatol Munteanu care urmează să fie ales de cetăţenii români din R. Moldova în Camera Deputaţilor din Parlamentul de la Bucureşti. Candidând din partea Partidului Noua Generaţie (PNG) din România, Anatol Munteanu şi-a făcut publică platforma electorală în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia Info-Prim Neo. Unul din membrii echipei lui Anatol Munteanu, omul de afaceri Octavian Muntean, a declarat că a ajuns la concluzia că lipseşte accesul la informaţie atât pentru moldovenii care ar dori să lucreze în România, cât şi pentru angajatorii români. „Soluţia cea mai simplă pe care o vedem noi este crearea unei burse a forţei de muncă pentru cetăţenii moldoveni”, a spus Octavian Muntean. La concret, candidatul vede constituirea acestei burse pe Internet. El va susţine orice iniţiativă legislativă în Parlamentul României privind simplificarea obţinerii permisului de muncă pentru românii din afara României. În caz că va fi ales, Anatol Munteanu va propune ca viza de intrare în România să reprezinte şi permis de muncă, cu condiţia că angajarea este legală şi angajatul achită impozitele. Referindu-se la problema dobândirii cetăţeniei de către românii din străinătate, Anatol Munteanu spune că nu doar va promova un nou cadru legislativ care să simplifice şi să accelereze procesul de acordare a cetăţeniei române tuturor persoanelor private de ea fără voia lor în cursul istoriei. El va iniţia un proces de judecată colectiv din numele tuturor românilor din afara graniţelor care au solicitat, dar nu au primit cetăţenia. „Această listă de o mie de cereri va fi publicată pe un site web pe care oamenii se vor putea înregistra. Vom stabili o taxă simbolică de un euro pentru a achita cheltuielile de judecată. Avem o echipă de jurişti în România care sunt specializaţi anume pe astfel de procese colective şi internaţionale. Vom începe în justiţia română şi, dacă nu obţinem success, vom apela la instanţele europene”, a spus la conferinţă un alt membru al echipei lui Anatol Munteanu, doctor în medicină, Adrian Borş. Munteanu spune că oferta de a candida din partea Partidului Noua Generaţia i-a fost făcută de un grup de cunosctuţi intelectuali români. El a declarat că a primit asigurări din partea liderului PNG, Gigi Becali, că în cazul în care câştigă alegerile, renumitul filantrop se va implica cu banii săi „pentru relaţii economico-comerciale, pentru a face locuri de muncă, voi intra masiv în R. Moldova”. Candidatul mai spune că Becali este unicul politician român care a dat bani combatanţilor moldoveni, în 2007, i-a ajutat pe unii care aveau nevoie de tratament şi cărucioare. Potrivit lui Anatol Munteanu, Gigi Becali i-a dar asigurări că va face şi în Basarabia 40 de biserici, va construi drumuri şi case. În cazul în care devine membru în camera inferioară a Parlamentului din România, Anatol Munteanu va susţine deschiderea unor birouri de consultanţă de afaceri pentru bsinessmeni mici şi mijlocii şi fermieri la Iaşi, Galaţi şi Bucureşti în vederea accesului produselor moldoveneşti pe piaţa românească şi europeană. Birourile urmează să acorde şi servicii online. Anatol Munteanu va propune o iniţiativă legislativă în Parlamentul de la Bucureşti privind recunoaşterea celor care au luptat în Armata Română în cel de-al Doilea Război Mondial, ca veterani de război ai Armatei Române. El doreşte ca statul român să le ofere acestor veterani pensii de 300 euro lunar. De asemenea, va cere ca veteranilor războiului de pe Nistru, combatanţilor şi familiilor celor căzuţi în luptă şi care au cetăţenie română să li se acorde aceleaşi drepturi ca şi veteranilor de război din România. Candidatul va milita pentru acordarea de ajutoare materiale trimestriale intelectualităţii româneşti în etate din R. Moldova, în special cadrelor didactice pensionate, din surse colectate cu ajutorul organizaţiilor neguvernamentale din România şi din Uniunea Europeană. La conferinţa de presă, Anatol Munteanu a povestit despre multiplele cazuri când a ajutat basarabeni să obţină cetăţenia română. La fel el spune că a oferit multor originari din R. Moldova locuri de muncă. Candidatul şi-a prezentat, de asemenea, echipa care îi va ajuta să realizeze proiectele şi iniţiativele anunţate. El a caracterizat-o drept „echipă de profesionşti tineri cu multă expreienţă deja”. Alături de persoanele care l-au însoţit la conferinţa de presă, i-a nominalizat pe juriştii Sergiu Vahnovan şi Serigu Golub, pe managerul Dumitru Munteanu, economistul Vasile Sajin ş.a. „Toţi sunt orginiari din R. Moldova, toţi cu poziţie economică şi socială bună în România, pe care şi-au câştigat-o prin efortul şi capacităţile lor”, a precizat candidatul. Anatol Munteanu s-a născut în 1948 în satul Volontir, judeţul Tighina. În 1987 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe tehnice. A participat la luptele de pe Nistru din 1992, după care a activat în cadrul Ministerului Apărării de la Chişinău. În 1996 s-a stabilit la Bucureşti unde a activat în cadrul Ministerulor de Interne şi Apărării. Actualmnete este om de afaceri prosper.