logo

Deputatul Ion Ceban: Nu exclud şi alte plecări din PCRM


https://www.ipn.md/ro/deputatul-ion-ceban-nu-exclud-si-alte-plecari-din-pcrm-7965_1000797.html

Deputatul Ion Ceban, care recent a părăsit fracţiunea Partidului Comuniştilor, sugerează că mai sunt persoane care vor ieşi din partid. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, marţi, 9 octombrie, la carea spus că aderă la Partidul Socialiştilor, condus de Igor Dodon, transmite Info-Prim Neo. Ion Cebanu a declarat că reacţiile apărute după plecarea sa din PCRM sunt nefondate. „Ceea ce au invocat mai mulţi foşti colegi nu au niciun suport. Mama mea nu a avut şi nu are dosare penale, nu a fost şi nu este cauza plecării mele din PCRM. Ceea ce este foarte important, şi o spun cu toată responsabilitatea, nu am fost şantaj, nu a existat presiune, a fost o decizie conştientă, luată de sine stătător. Îmi pare rău că am fost atacat de foştii colegi”, a declarat deputatul. Ion Ceban susţine că două lucururi l-au făcut să părăsească rândurile comuniştilor. „Primul lucru ţine de situaţia pe intern din PCRM, dar nu am de gând să-i bârfesc pe cei cu care am lucurat. Al doilea ţine de tactica luată de partid. Mulţi membri sunt nedumeriţi şi nu înţeleg ce se întâmplă. Nu exclud că sunt posibile şi alte plecări”, a adăugat deputatul. Preşedintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că Ion Ceban va face parte din echipa socialiştilor care pregătesc o strategie de depăşire a problemelor sociale şi economice din ţară. „Comparativ cu alte partide, noi nu avem funcţii, nu avem bani pentru a stimula pe cineva. Cei care doresc să adere o fac şi veţi vedea că vor mai fi. Partidul Socialiştilor îşi consolidează rândurile, la echipa naostră aderă specialişti care ştiu cum să rezolve problemele ţării”, a spus Igor Dodon. Ion Ceban a anunţat că părăseşte Partidul Comuniştilor pe 28 septembrie. Anterior, PCRM a fost părăsit de încă 6 deputaţi: Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc, acum un an, şi de Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco, la începutul verii. Fracţiunea PCRM a rămas cu 35 de deputaţi.