Deputaţii sunt convocaţi în prima şedinţă a legislativului nou-ales la 28 august
https://www.ipn.md/ro/deputatii-sunt-convocati-in-prima-sedinta-a-legislativului-nou-ales-7965_977267.html
Prima şedinţă a Parlamentului, ales la 29 iulie, va avea loc vineri, 28 august. Preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, a semnat decretul de convocare a legislativului nou-ales, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă emis de Preşedinţie.
Potrivit regulamentelor în vigoare, prima şedinţă este prezidată de către cel mai în vârstă deputat. Începe cu onorarea drapelului şi intonarea imnului de stat, după care preşedintele şedinţei oferă cuvânt preşedintelui Curţii Constituţionale, care prezintă raportul privind rezultatele alegerilor şi validarea mandatelor de deputat.
Imediat, dacă deputaţii sunt de acord, se constituie fracţiunile parlamentare. În cazul în care nu există consens, se declară închisă şedinţa de constituire şi se acordă cel mult 10 zile pentru formarea fracţiunilor. Odată cu formarea fracţiunilor parlamentare, de regulă una sau o coaliţie de fracţiuni declară despre constituirea majorităţii parlamentare, iar celelalte fracţiuni se pot declara în opoziţie.
Coaliţia de guvernare „Alianţa pentru Integrarea Europeană” (PLDM, PL, PDM şi AMN) are împreună 53 de mandate, iar PCRM – 48