logo

Deputaţii pleacă în vacanţa de iarnă


https://www.ipn.md/ro/deputatii-pleaca-in-vacanta-de-iarna-7965_973252.html

Sesiunea de toamnă a legislativului s-a încheiat vineri, 26 decembrie. La ultima şedinţă, deputaţii comunişti şi creştin-democraţi au primit cete de colindători şi au ciocnit câte o cupă de şampanie. Din sală au lipsit, deputaţii din opoziţie, care au refuzat să participe la şedinţa festivă, în semn de protest, transmite Info-Prim Neo. Membri şi simpatizanţi ai Alianţei „Moldova Noastră” (AMN) au pichetat de dimineaţă Parlamentul „pentru a spune adio legislativului comunisto-frontist”. Deputaţii social-democraţi au anunţat că nu participă la şedinţă „în semn de protest faţă de atitudinea iresponsabilă a majorităţii parlamentare la multiplele propuneri legislative înaintate de social-democraţi pe parcursul anului”. Şi deputaţii fracţiunii Partidului Democrat (PDM) şi-au motivat protestul prin faptul că propunerile opoziţiei au fost întotdeauna ignorate de majoritatea parlamentară. Astfel, liderii fracţiunilor AMN şi PDM nu şi-au rostit tradiţionalele discursuri la final de sesiune. În discursul său, preşedintele fracţiunii Partidului Comuniştilor, Eugenia Ostapciuc, a menţionat că, odată cu încheierea sesiunii, se apropie de final şi mandatul legislaturii a XVI-a. Ostapciuc a declarat că „eforturile deputaţilor din fracţiunea PCRM şi a întregului Parlament au fost orientate spre atingerea unor obiective majore: reformarea social-economică, democratizarea societăţii spre binele oamenilor, afirmarea ţării în comunitatea europeană şi mondială”. „Timpul care s-a scurs de la 6 martie 2005 demonstrează că aceste programe se îndeplinesc consecvent, iar încrederea populaţiei în capacitatea noastră de a ne respecta promisiunile electorale rămâne înaltă”, a spus liderul fracţiunii PCRM. Vicepreşedintele Parlamentului Iurie Roşca, liderul Partidului Popular Creştin- Democrat, a spus că meritul de bază al actualei legislaturi este că a reuşit să asigure stabilitatea politică drept element fundamental pentru promovarea reformelor şi menţinerea cursului de orientare europeană. „PPCD şi-a asumat un rol constructiv în procesul de edificare a statului şi de armonizare a propriilor politici cu binele întregii societăţi. Grupul nostru parlamentar a înţeles că în situaţii de criză, un partid responsabil este obligat să treacă peste limitele doctrinare şi să coopereze cu toate forţele politice capabile să aibă o contribuţie pozitivă la promovarea intereselor ţării”, a declarat Iurie Roşca. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a menţionat că trăsătura distinctivă a actualului Parlament a fost parteneriatul politic declarat de toate grupurile politice privind realizarea obiectivului de reintegrare teritorială şi integrare europeană. Potrivit spicherului, din 24 martie 2005 până în prezent deputaţii s-au întrunit în 243 şedinţe plenare pentru a dezbate şi adopta circa 1500 de acte legislative. Deputaţii PCRM şi PPCD au fost colindaţi, uraţi şi semănaţi de cete de colindători de la nordul, sudul şi centrul R. Moldova. În final, deputaţii au ciocnit câte o cupă de şampanie. Parlamentarii vor reveni din vacanţă la mijlocul lunii ianuarie şi se vor întruni în prima şedinţă a ultimei sesiuni din această legislatură la începutul lui februarie.