Deputaţii din opoziţie îşi vor lua legitimaţiile de parlamentari din cancelaria CEC
https://www.ipn.md/ro/deputatii-din-opozitie-isi-vor-lua-legitimatiile-de-parlamentari-din-7965_975285.html
Deputaţii din cele trei partide de opoziţie care au acces în Parlament în urma alegerilor din 5 aprilie vor trebui să meargă la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a-şi ridica legitimaţiile de parlamentari. Aceştia nu s-au prezentat la ceremonia oficială de sâmbătă, 25 aprilie anunţată de CEC. Ei şi-au motivat decizia prin faptul că nu au vrut să o facă alături de deputaţii comunişti şi au spus că vor merge singuri să-şi ia legitimaţiile, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, deputaţii PL, PLDM şi AMN au avut dreptul să nu se prezinte la ceremonie şi sunt în drept şi să decidă dacă acceptă sau nu mandatul de deputat. „În cazul în care cineva dintre ei va renunţa, CEC va desemna în această funcţie următoarea persoană de pe lista partidului respectiv”.
De asemenea, Ciocan a spus că prima şedinţă a Parlamentului, programată pentru 5 mai, va avea loc chiar şi în condiţiile în care opoziţia nu-şi ridică mandatele până atunci. Pentru a fi convocată şedinţa, este nevoie de majoritatea simplă de deputaţi, iar aceasta este asigurată de Partidul Comuniştilor, care are 60 de mandate, a precizat Iurie Ciocan.
Prima şedinţă a noului legislativ va fi condusă iniţial de deputatul comunist Ivan Calin, care acesta este cel mai în vârstă dintre cei 101 deputaţi aleşi. Ulterior, deputaţii vor alege preşedintele Parlamentului, cu votul majorităţii simple.