logo

Deputații dețin documente despre scheme de contrabandă create pe timpul guvernării PDM


https://www.ipn.md/ro/deputatii-detin-documente-despre-scheme-de-contrabanda-create-pe-7965_1066887.html

La Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică zilnic parvin materiale care confirmă faptul că în Republica Moldova au fost create, pe parcursul ultimilor ani, în special când s-a aflat la guvernare PDM, o sumedenie de scheme de contrabandă. Președintele comisiei, Chiril Moțpan, a spus astăzi într-un briefing de presă că informațiile primite confirmă, cu nume, implicarea concretă a unor demnitari, unii dintre care se află încă și azi în instituții de stat și Parlament, transmite IPN.

Potrivit lui Chiril Moţpan, care a făcut o totalizare a activității de până acum a comisiei pe care o conduce, în aceste scheme au fost îngemănate interesele criminale ale unor grupuri, cu cele ale unor demnitari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Vamal etc. Deputatul spune că există dorința în a aduce lumină în ceea ce a însemnat până acum PDM. „Când am spus că este un partid criminal, chiar nu am greșit deloc. Toate aceste informații vor ajunge la organele abilitate pentru a întreprinde măsuri”, a spus președintele comisiei.

Despre starea de lucruri din instituțiile penitenciare, Chiril Moțpan afirmă că mita este la ea acasă, la fel și interesul criminal. Administrațiile penitenciarelor nu au lichidat structurile criminale care erau și nu au oprit schemele de contrabandă. Potrivit deputatului, circa 30% dintre cei care se află în închisorile din țară sunt nevinovați. Unii au fost închiși pentru a le fi luate afacerile. Deputatul mai afirmă că în Penitenciarul numărul 13 există spații ascunse, unde sunt aduși deținuții cu avocații lor și sunt monitorizați, ceea ce este contrar legii. „Toate aceste lucruri trebuie transmise organelor competente care să pornească niște dosarele penale, investigații care să-i aducă pe toți în fața justiției”, a spus Chiril Moțpan.

Referitor la interceptările telefonice, deputatul susține că nu este cunoscut un număr exact al acestor interceptări efectuate de către autorități. Instituțiile operează cu diferite cifre. La fel, nu există o informație exactă câte interceptări au fost autorizate și neautorizate. Însă, ceea ce se vehiculează în spațiul public arată că numărul interceptărilor este alarmant de mare. Controlul judecătoresc este unul ineficient pe acest segment, iar cel parlamentar are forma unei platforme de dezbateri. Legea fiind restrictivă în acest sens.

Subiectul extrădării cetățenilor turci la fel a fost pe agenda comisiei. Astfel, s-a convenit cu instituțiile statului responsabile ca până la sfârșitul lunii să fie organizate audieri la acest subiect.  „Am aflat, din informațiile care au parvenit la comisie, cine a fost implicat, numele oamenilor, instituțiile. Unde s-au conformat legii, unde au încălcat legea brutal”, a spus Chiril Moțpan.

De asemenea, comisia a intrat în posesia unor documente care ar arăta un nivel ridicat de corupție la Serviciul Vamal. S-a atestat îngemănarea intereselor structurilor de stat cu ale anumitor persoane dubioase, tentate să comită infracțiuni, în urma cărora are de suferit bugetul statului și cetățeanul.