logo

Deputaţii au votat în prima lectură bugetul asigurărilor medicale


https://www.ipn.md/ro/deputatii-au-votat-in-prima-lectura-bugetul-asigurarilor-medicale-7967_1001030.html

Parlamentarii au votat în prima lectură bugetul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2013, cu venituri de 4,07 miliarde lei şi cheltuieli de 4,17 miliarde lei, transmite Info-Prim Neo. Viceministrul sănătăţii, Octavian Grama, a declarat că prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în formă procentuală în raport cu salariul şi cu alte recompense rămâne la cota de 7%, dintre care 3,5% se plăteşte de salariat şi 3,5% de angajator. Poliţa de asigurare pentru persoanele neangajate în câmpul muncii va costa 3318 lei, cu 336 lei mai mult ca anul trecut. În primele trei luni de la data intrării în vigoare a legii, poliţa va fi disponibilă la jumătate de preţ – 1659 de lei. Pentru proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă reducerea este de 75% până la încheierea recoltării (31 octombrie 2013). Cheltuielile pentru medicamentele compensate vor fi majorate cu circa 3%, în legătură cu extinderea listei medicamentelor parţial/integral compensate din fondul de bază prin includerea medicamentelor esenţiale şi generice. Ministerul Sănătăţii intenţionează să contracteze un număr mai mare de prestatori de îngrijiri medicale comunitare, paliative şi la domiciliu, care va permite sporirea accesului persoanelor în etate, singuratice şi cu dizabilităţi de a beneficia de acest tip de asistenţă medico-socială. Fondul de profilaxie va constitui 1% din totalul veniturilor fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Aceste mijloace vor fi folosite pentru informarea populaţiei, promovarea unui mod sănătos de viaţă, prevenirea şi reducerea stărilor epidemiologice la nivel naţional şi altele.