Transparenţa finanţării partidelor politice este anunţată drept o prioritate de către deputaţi. Fiecare partid trebuie să-şi facă publice cheltuielile, veniturile, sponsorii şi donatorii. Dezbateri la acest subiect au avut loc luni, 15 septembrie, fiind organizate de către Asociaţia Promo-LEX şi Fundaţia Stefan Batory (Polonia), transmite IPN.
Deputatul comunist Igor Vremea a menţionat că problema finanţării partidelor politice există de mulţi ani, dar devine acută în perioada electorală. Dacă partidele nu vor da dovadă de voinţă să respecte norma legală, impactul legii care urmează să reglementeze domeniul dat nu va avea impactul aşteptat.
Liberal-democratul George Mocanu a spus că problema finanţării partidelor politice porneşte de la faptul că nu există nicio platformă unde să fie înregistraţi membrii partidului care plătesc cotizaţii. O altă problemă ar fi valoarea donaţiilor, care actualmente poate ajunge şi la 2 milioane de lei. În opinia parlamentarului, această cifră ar trebui plafonată. George Mocanu a mai spus că deseori donatorii sunt răsplătiţi cu funcţii şi contracte pentru banii pe care îi oferă partidului. „Trebuie să intervenim, să diminuăm impactul banilor veniţi pentru partide în luarea deciziilor”, a declarat deputatul PLDM.
Democratul Sergiu Sârbu a menţionat că pentru a asigura funcţionarea legii trebuie să fie schimbată mentalitatea liderilor de partid. Aceştia trebuie să înţeleagă că prin transparenţă câştigă respectul societăţii. Transparenţa partidelor ar trebui să înceapă de la publicarea chiar şi celor mai mici cheltuieli, începând cu cele ce ţin de transportul de serviciu, până la cele legate de concerte, a spus deputatul.
Liberalul Valeriu Munteanu a menţionat că transparenţa partidelor este foarte importantă pentru a vedea unde sunt cheltuiţi banii. Parlamentarul s-a referit la perioada electorală înaintea alegerilor din 2010, spunând că Moldova era împânzită cu orez, paste şi alte produse în pungi cu simbolistica partidelor parlamentare, în timp ce rapoartele financiare ale formaţiunilor respective nu indicau nicio sursă financiară pentru astfel de cheltuieli.
Proiectul care prevede finanţarea partidelor politice a fost votat în prima lectură şi urmează să obţină votul final al deputaţilor. Proiectul propune deschiderea de către partidele politice a unui cont bancar special, cu menţiunea: „Fond electoral”, unde vor fi transferate toate contribuţiile băneşti oferite partidelor, inclusiv donaţiile şi cotizaţiile de membru. Donaţiile făcute de o persoană fizică nu pot depăşi 20 de salarii medii lunare pe economie stabilite pe anul respectiv. Iar donaţiile făcute de o persoană juridică nu pot depăşi 40 de salarii medii lunare pe economie. Sursele anuale ale unui partid politic provenite din cotizaţii de membru şi donaţii nu pot depăşi echivalentul a 0,25% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pentru anul respectiv.