logo

Deputați din primul Parlament spun că țara este acaparată de reprezentanții forțelor ruse


https://www.ipn.md/ro/deputati-din-primul-parlament-spun-ca-tara-este-acaparata-7965_1071443.html

Deputați ai primului Parlament constată că, din luna iunie 2019, „de la formarea Alianței Kozak ACUM-PSRM, în Republica Moldova s-a produs o reacaparare a instituțiilor de stat și a statului în întregime de către o singură persoană, președintele țării”. Într-o conferință de presă la IPN, ex-deputații au făcut publică declarația Asociației Obștești „Parlamentul-90”, în care se spune că „Vlad Plahotniuc a fost înlocuit de către Igor Dodon, reprezentantul și avocatul deschis și declarat al Federației Ruse la Chișinău”.

Deputații primului Parlament constată că, după venirea la putere în luna noiembrie a Alianței PSRM-PDM, „instituțiile de stat, îndeosebi cele de forță și care țin de politica externă, au fost acaparate de către reprezentanți declarați ai intereselor rusești”. Iar „ca dovadă sunt încercările tot mai brutale și mai primitive de a rescrie, în interesul Federației Ruse, prin calificări false, care distorsionează realitatea istorică, pagini dramatice din istoria noastră recentă”, se menționează în declarația dată citire de către Alexandru Arseni.

În declarație se amintește despre afirmația fostului ministru de externe, Nicu Popescu, cum că războiul de la Nistru a fost unul civil, dar și despre declarația actualului ministru, Aureliu Ciocoi, că „factologic, armata Federației Ruse dislocată în Transnistria a intervenit pentru a opri vărsările de sânge”.

Anatol Țăranu spune că astăzi sunt multe documente pe care daca le studiezi înțelegi ce s-a întâmplat în 1992, iar cea mai plauzibilă acțiune este declarația din 20 mai, același an, a Ministerul de Externe al Republicii Moldova, în care expres a vorbit despre agresiunea Federației Ruse, în speță a Armatei a 14-a, împotriva Republicii Moldova. „Actuala guvernare nu face altceva decât ațâțarea unui nou război”, a spus ex-deputatul.

Valentin Dolganiuc a remarcat că „Federația Rusă este acel imperiu al răului, care se împotrivește tuturor deciziilor care ar aduce pace și echilibru în lume”. Dacă nu ar fi fost Federația Rusă, acest război în 1992 nu ar fi fost declanșat. Dacă nu ar fi fost Federația Rusă, teritoriul Republicii Moldova nu ar fi fost ocupat de trupe străine, a mai spus deputatul primului Parlament.

Andrei Țurcanu a afirmat că societatea noastră are de rezolvat o problemă, „să scape de Igor Dodon și ar fi bine ca acest lucru să se întâmple până în toamnă”. „Din cauza tembelismului care domină în politica noastră, este posibil ca la toamnă acest personaj să fie legitimat în funcția de președinte al țării, încă pentru patru ani. această legitimare ar însemna un dezastru pentru multe decenii și poate chiar secole înainte” a spus fostul parlamentar.

Deputații primului Parlament cer procurorului general investigarea finanțării de către Federația Rusă a președintelui Igor Dodon și a PSRM, dar și a altor oficiali „pentru fapte săvârșite intenționat de un cetățean al Republici Moldova în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale, securității de stat și a capacității de apărare a Republicii Moldova”.