logo

Deputați din majoritate și opoziție parlamentară, despre situația din țară


https://www.ipn.md/ro/deputati-din-majoritate-si-opozitie-parlamentara-despre-situatia-din-7965_1066827.html

În timp ce actuala putere spune că a preluat guvernarea cu o gaură la buget de 1,9 miliarde de lei, colegii lor din opoziție spun că haznaua statului a fost lăsată fără lipsuri. Totodată, opoziția parlamentară spune că actualmente are loc o răfuială politică cu toți demnitarii care au lucrat cu fosta guvernare. Declarațiile au fost făcute în platoul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu spune că acțiunile actualei puteri înseamnă o răfuială politică față de toți demnitarii care au lucrat până acum. În opinia democratului, se subminează independența tuturor instituțiilor de stat cum ar fi Comisia Electorală Centrală și Procuratura Generală. „Suntem martori cum actuala majoritate a creat o suprastructură președintelui Dodon, acel Consiliu Suprem de Securitate care nu este un organ constituțional, dar cu atribuții supraconstituționale care va chema la raport absolut toate instituțiile statului. Suntem martori cum actuala guvernare de o lună se ocupă de a elimina unii oameni și de a partaja funcțiile în stat, de a pune oamenii săi”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Democratul spune că regretă că în această luptă de partajare a puterii, a funcțiilor se uită de cetățenii țării și de proiectele sociale extrem de importante pentru oameni.

Deputatul blocului ACUM, vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi spune că actuala guvernare a preluat puterea cu o gaură în buget de 1,9 miliarde de lei și asistența externă înghețată. „Din păcate, o bună parte din banii care vor veni de la UE, acele 100 de milioane de asistență macrofinanciară care trebuiau să vină demult, dar au fost înghețate din cauza invalidării alegerilor din municipiul Chișinău și altor derapaje antidemocratice, acei bani vor veni și inițial vor astupa această gaură în loc să-i canalizăm spre creșteri de salarii și îmbunătățirea infrastructurii”, a menționat deputatul.

Mihai Popșoi spune că o serie de foști lideri de partid, „cei care au furat, cei care se regăsesc în raportul Kroll și dosarele de la Procuratură” vor trebui să răspundă în fața unui procuror independent, iar față de oamenii onești, inclusiv primarii care au fost supuși presiunilor, actuala guvernare va avea o atitudine binevoitoare.