Deputat PLDM propune amenzi pentru neaplicarea etichetelor pe produse
https://www.ipn.md/ro/deputat-pldm-propune-amenzi-pentru-neaplicarea-etichetelor-pe-produse-7965_999025.html
Un deputat al Partidului Liberal Democrat, Simion Furdui, vine cu iniţiativa să fie amendate persoanele care propun spre vânzare produse alimentare ambalate, prelucrate industrial, fără aplicarea etichetelor corespunzătoare. Propunerea este inclusă într-un proiect legislativ înregistrată la Parlament, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit proiectului, eticheta trebuie să asigure informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare procurate. Eticheta trebuie să conţină în mod obligatoriu informaţiile prevăzute de reglementările în domeniul alimentar: denumirea sub care este comercializat produsul, lista ingredientelor, cantitatea netă, data fabricării şi termenul de valabilitate, condiţiile de păstrare, denumirea şi adresa producătorului/importatorului/distribuitorului, date privind identificarea lotului, denumirea ţării de origine şi alte informaţii specifice.
Pentru încălcarea acestei prevederi se propun amenzi de la 1500 la 3000 lei pentru persoanele fizice şi de la 8000 la 10000 lei – pentru persoanele juridice.
Deputatul mai propune ca menţiunile despre produs să fie imprimate pe ambalaj sau pe etichetă astfel încât să asigure o lizibilitate bună, cu dimensiuni ale fondului mai mari sau egale cu 9 puncte Didot. Potrivit lui Simion Furdui, sistemele de etichetare folosite în prezent presupun divergenţe care pot crea obstacole în informarea corectă a consumatorului. Prin acest proiect se cere ca informaţiile de pe etichetă să fie de o mai bună calitate.