logo

Deputat PAS: Într-o democrație este normal să candideze toată lumea care întrunește condițiile


https://www.ipn.md/ro/deputat-pas-intr-o-democratie-este-normal-sa-candideze-7965_1105896.html

Într-o democrație este normal ca toți cei care își doresc și întrunesc condițiile să candideze la funcția supremă în stat. Astfel comentează deputatul PAS, Vasile Grădinaru, multitudinea de potențiali candidați care și-au anunțat intenția de a se înscrie în cursa electorală. În același context, directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), Vlad Kulminski, spune că rezultatul alegerilor prezidențiale din toamnă sunt previzibile, dacă nu vor exista destabilizări și provocări majore, notează IPN.

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, spune că miza persoanelor care țintesc fotoliul de președinte este diferită. În timp ce unii potențiali candidați își doresc să obțină vizibilitate în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025, alții – fac jocul Kremlinului.

„Orice partid serios atunci, când pornește într-o luptă, își măsoară foarte bine pașii. Se mai uită în sondaje să vadă care sunt șansele și este greu de crezut că dacă nici nu apari în sondaje, vei participa la alegeri și le vei câștiga. Dar într-o democrație este normal să candideze toată lumea care întrunește condițiile. Unii dintre ei participă, pentru a câștiga aceste alegeri, alții – pentru a crește ratingul partidului, iar alții – pentru că așa le-a dat indicații Moscova. Bănuiesc că la o anumită etapă unii dintre ei se vor retrage, dacă așa le va da indicație Kremlinul. Dar asta cred că se va întâmpla puțin mai aproape de alegeri. E greu de distins între reprezentanții Rusiei și cei ai organizațiilor criminale. Cert este că sunt candidați care lucrează în interesul cetățenilor Republicii Moldova și sunt candidați care lucrează în interesul Federației Ruse și cum li se va da indicații, așa vor acționa”, a spus Vasile Grădinaru în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Directorul executiv IPIS, Vlad Kulminski, spune că în condițiile unei campanii fără destabilizări majore, rezultatul alegerilor prezidențiale este previzibil. Potrivit expertului, lupta decisivă, care va determina soarta țării, se va da la parlamentarele din 2025.

„Dacă nu vom avea tulburări majore, dacă nu vor exista destabilizări, dacă instituțiile statului vor face față tuturor provocărilor care vor apărea, atunci soarta alegerilor prezidențiale este clară. Nu prea sunt dubii ce se va întâmpla în cadrul alegerilor prezidențiale și toate sondajele de opinie arată acest lucru. Dar adevărata bătălie se va da în cadrul alegerilor parlamentare. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova alegerea pe care o vor face cetățenii va conta foarte mult. De obicei, statele mici au un rol geopolitic limitat. Dar sunt momente în istorie când alegerea pe care o fac statele mici, contează foarte mult. Alegerea pe care o vor face cetățenii va determina soarta țării pe foarte mult timp înainte”, a spus directorul executiv IPIS, Vlad Kulminski.

Până în prezent și-au anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova următorii potențiali candidați: Ion Chicu, Andrei Năstase, Maia Sandu, Alexandr Stoianoglo, Irina Vlah, Tudor Ulianovschi, Natalia Morari, Renato Usatîi, Vlad Filat și Grigore Belostecinic. Potrivit deciziei CEC, perioada electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie începe la 1 august.