logo

Deputat european: Viitorul Republicii Moldova este în Europa


https://www.ipn.md/ro/deputat-european-viitorul-republicii-moldova-este-in-europa-7978_1025043.html

Viitorul Republicii Moldova, ca şi cel al României, este în Europa, iar securitatea şi prosperitatea Moldovei vin dinspre Vest, nu dinspre Est. Declaraţia aparţine  deputatului român în Parlamentul European, Siegfried Mureşan. Într-o postare pe o reţea de socializare, parlamentarul a scris că Republica Moldova trebuie construită de oameni corecţi, transmite IPN.

Politicianul a menţionat că cetăţenii Moldovei trebuie să întreprindă trei paşi pentru a construi Moldova aşa cum o doresc ei. „E timpul să vă organizaţi şi să formaţi o nouă clasă politică din rândurile voastre. Clasa politică a oamenilor care guvernează pentru oameni, să alegeţi ca lideri pe cei mai curajoşi dintre voi – oameni corecţi, oneşti, competenţi, oameni care au fost mereu de partea binelui. Atenţie la cei pe care îi ştiţi că nu sunt curaţi. Să nu credeţi că s-au spălat de ieri pe astăzi”, a scris deputatul european.

De asemenea, el le-a recomandat cetăţenilor să-şi creeze o agendă clară. „E timpul să spuneţi clar ce veţi face în viitor, care sunt priorităţile: stat de drept, adică lege egală pentru toţi. Voi trebuie să alegeţi drumul pe care Moldova va merge de acum înainte. O Republică Moldova puternică, independentă, stabilă, în mâinile oamenilor”, a menţionat politicianul.

Deputatul european a scris că urmăreşte protestele de la Chişinău şi că, la fel ca şi cetăţenii, este dezamăgit de politicienii care au condus Moldova în ultimii 25 de ani.