logo

Deputat de la Tiraspol: Altă cale decât dezvoltarea comerţului cu UE nu avem


https://www.ipn.md/ro/deputat-de-la-tiraspol-alta-cale-decat-dezvoltarea-comertului-cu-ue-nu-avem-7966_1018711.html

Dmitrii Soin, deputat în aşa-zisul soviet suprem de la Tiraspol, recunoaşte că regiunea transnistreană nu are altă cale decât să dezvolte comerţul cu Uniunea Europeană, dar spune că administraţia transnistreană va trebui să plătească pentru „coridorul european”, transmite IPN.

Într-un interviu pentru „Nezavisimaia gazeta” din Rusia, Soin a declarat că apropierea Tiraspolului de UE va lăsa regiunea fără de gazul rusesc gratuit. Acesta a subliniat că regiunea transnistreană supravieţuieşte în mare parte datorită resurselor energetice gratuite ruseşti, în special datorită gazului. Tiraspolul niciodată nu a plătit pentru acesta, iar Moscova nici nu a cerut. Gazul obţinut gratuit din Rusia, administraţia îl vindea consumatorilor locali şi banii încasaţi ajungeau în bugetul regiunii.

Deputatul de la Tiraspol a mai spus că preferinţele comerciale cu UE, de care beneficiază în prezent agenţii economici din regiune, expiră la 1 ianuarie 2016. Din acea zi, intră în vigoare noi reguli – companiile transnistrene vor trebui să obţină de la Chişinău certificate de export, iar impozitele din comercializarea produselor vor ajunge în bugetul din dreapta Nistrului. Dacă Tiraspolul va accepta aceste reguli de joc, marfa din regiune din nou va ajunge pe piaţa europeană, însă intrând pe „coridorul european” Tiraspolul va provoca nemulţumirea Moscovei, a opinat Dmitrii Soin.

Potrivit deputatului transnistrean Moscova îşi dă seama că, dacă Tiraspolul alege  „coridorul european”, aceasta înseamnă reintegrarea regiunii transnistrene în Moldova, respectiv în UE. „E destul ca Rusia să închidă robinetul cu gaze şi republica (nerecunoscută n.r.) se va prăbuşi, dar altă cale de a îmbunătăţi relaţiile cu Chişinăul şi Kievul administraţia de la Tiraspol nu are”, a declarat Dmitrii Soin.

Pe fundalul tensiunilor economice, administraţia de la Tiraspol deja a recurs la politici de austeritate pentru a face faţă acumulărilor reduse în bugetul regiunii. Populaţia urmează să primească doar 70% din salarii şi pensii.