După miezul nopții ce vine, se împlinesc 82 de ani de la începutul primului val de deportări în masă la care au fost supuși primele zeci de mii de moldoveni basarabeni, rupți cu forța de la casele și gospodăriile lor, de rude și prieteni, de pământul natal și duși în condiții inumane „în siberii de gheață”, vorba cutremurătorului cântecul. Ulterior, au urmat alte două valuri de deportări în masă, care au făcut alte multe zeci de mii de victime: bărbați, femei, bătrâni, copii. Cum a fost comisă această crimă, de cine și de ce a fost comisă, dar și ce este de făcut ca astfel de orori să nu se mai întâmple – despre aceste și alte lucruri legate de această filă tragică din istoria neamului au discutat invitații dezbaterii publice „Deportările staliniste: ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că deportările în masă reprezintă una din formele represiunilor staliniste din Uniunea Sovietică. Principalele trăsături ale deportărilor ca represiuni se rezumă la natura lor extrajudiciară, totală pentru anumite segmente de populație, cum au fost așa-zișii chiaburi. „Este o măsură coercitivă și extrem de periculoasă din punct de vedere social, întrucât prevedea deplasarea unor mase mari de oameni într-un habitat îndepărtat geografic, neobișnuit și extrem de riscant, periculos pentru acești oameni deportați”, a notat expertul.
Expertul a menționat că stalinismul reprezintă sistemul politic din Uniunea Sovietică din perioada anilor 1920-1950. Ideologia dominantă din acea perioadă este caracterizată prin dominarea autoritarismului, întărirea funcțiilor punitive ale statului, fuzionarea organelor statului și Partidul Comunist de guvernământ și controlul ideologic strict, practic, total asupra tuturor aspectelor vieții societății. Potrivit lui, nu este întâmplător ca stalinismul a fost identificat ca una dintre formele totalitarismului.
Când este vorba despre crimele împotriva umanității – acestea reprezintă un grup de crime împotriva vieții. Aceste crime au un caracter în masă. Ele sunt definite în dreptul internațional modern.
„Articolul 6 din Statutul Tribunalului Militar Internațional definește, inclusiv crime împotriva umanității: uciderea, exterminarea, înrobirea, deportarea și alte atrocități comise împotriva populației civile înainte sau în timpul războiului sau persecuție politică, rasială sau religioasă. Statutul de la Roma, care a instituit Curtea Penală Internațională, în vigoare de la 1 iulie 2002, atribuie competenței Curții patru categorii de crime: genocid, crime de război, agresiune și crime împotriva umanității, care includ și deportările în masă”, mai spus Igor Boțan.
Doctorul în istorie Viorica Olaru, autoare a monografiilor dedicate deportărilor staliniste în RSSM, consideră că, atunci când lecțiile istoriei nu sunt învățate, din păcate, persistă un risc major de a le repeta și de a plăti încă o dată pentru ele. „Deportările sunt o formă a terorii staliniste și au fost extrem de des folosite, chiar de la crearea Uniunii Sovietice, pentru reprimarea și represiunea unor popoare și conglomerate etnice ale fostei URSS. Era periodic utilizată ca o măsură coercitivă, ca o măsura de a schimba caracterul etnic a regiunii respective, de a dizolva componentele naționale de pe teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică. Respectiv, atunci când Basarabia a fost ocupată de puterea sovietică, anexată în urma pactului Ribbentrop-Molotov, această măsură a fost utilizată aici”, a menționat Viorica Olaru, membră a „Comisiei Cojocaru” pentru analiza și condamnarea regimului totalitar stalinist care a activat în anul 2010.
Potrivit istoricului, se consideră că au existat trei valuri de deportare în masă. Însă de fapt deportările s-au întâmplat pe parcursul tuturor anilor de ocupație sovietică, până la moartea lui Iosif Stalin. „Nu putem să vorbim despre un număr foarte precis al victimelor deportărilor, mai ales că ele tot timpul au fost împletite cu arestări, exilări în gulag-uri și alte măsuri coercitive. Este deosibit de greu să vorbim despre niște cifre exacte. Însă, totuși, noi, istoricii apelăm la niște cifre bazate pe documentele, deciziile și rapoartele care se făceau după ce au fost executate aceste trei valuri de deportări în masă”, explică Viorica Olaru, participantă la proiectele Expedițiile Memoriei în Siberia și Kazahstan;
Potrivit ei, primul val de deportări în masă din 12-13 iunie 1941 s-a referit în mod special împotriva liderilor de opinie, politici și intelectuali. „Este vorba și despre clerul care a rămas în Basarabia după anexarea din 1940, primari, activiști din partidele politice, toți cei care aveau o funcție în comunitate și erau lideri de opinie. Or, aceste categorii de cetățeni prezentau un element de risc pentru puterea sovietică. Atunci a avut loc deportarea în masă a circa 3 470 de familii, într-o totalitate de peste 22 de mii de oameni timp de o singură noapte. Aceasta a fost un fel de ofensivă politică împotriva poporului din RSSM pentru a extermina elementele care erau anti-sovietice”.
Viorica Olaru afirmă că al doilea val de deportări din 5-6 iulie 1949 a avut un caracter economic. S-a pus accentul pe deportarea altor categorii – foști moșieri, așa-zișii chiaburi, familiile înstărite, care aveau pământuri moștenite, accesorii de a prelucra pământul, vite, case și alte bunuri. Cel de-al treilea val, din 1 aprilie 1951, a fost o ofensiva spirituală. Și aceasta pentru că au fost deportați în special adepții „martorii lui Iehova”, reprezentanții acestui cult spiritual din RSSM. „De ce anume ei? Pentru că biserica ortodoxă deja era în colaborare cu sistemul sovietic și nu mai era nimic pe acolo de oprimat. Pe când caracterul mai secret și internațional al acestui cult religios le crea probleme autorităților sovietice, pentru că ei nu se supuneau serviciului militar, nu recunoșteau puterea politică, ei așteptau venirea democrației și în consecință au fost deportați”, a notat Viorica Olaru.
Istoricul mai spus că, în total, în cele trei valuri de deportări au avut de suferit circa 70 mii de oameni. „Dar astea sunt cifrele din actele sovietice, care trebuie rectificate pentru că nu s-a făcut până la urmă o cuantificare precisă, sunt multe scăpări și multe greșeli în liste. Personal, bazându-mă și pe alte date, cum ar fi recensământul de până la ocuparea Basarabiei de către URSS, am constatat lipsesc un milion de oameni, dintre care circa 250 de mii sunt victime ale foametei artificiale, alte câteva sute de oameni exilați în gulaguri, aresturi. Este foarte complicat să se spună o cifră exactă, dar cu siguranță este vorba despre sute de mii de oameni”, a afirmat Viorica Olaru.
.JPG)
Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Alexandru Postica, s-a referit la asemănările trăsăturile evenimentelor tragice din acei ani cu războiul actual de agresiune, purtat de Rusia în Ucraina. „Acest război subliniază faptul că problemele reale ale deportărilor, ale exterminărilor basarabenilor în anii 1940 nu au fost pe deplin examinate, nu au fost apreciate în modul corespunzător”, a menționat Alexandru Postica.
În opinia sa, nu ar fi corect să fie îngustată toată represiunea, toate crimele care au fost comise pe parcursul anilor de ocupație sovietică la acele trei valuri de deportări. Nu este corect din punct de vedere juridic, din punct de vedere istoric.
„Ceea ce am văzut în anul 2022 ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina s-a întâmplat de fapt și în Republica Moldova și am putea să facem anumite comparații. Aceleași gropi comune care au existat în Bucea și lumea a cunoscut și a văzut cele sute de cadavre care au fost înhumate în pădure în gropi comune. Au fost de fapt și în Republica Moldova, în Chișinău în anii 40, când au fost exterminați cei care au încurcat regimului comunist. Toate aceste s-au întâmplat în anii 40, până la primul val de deportări”, a spus Alexandru Postica.
Președintele Asociației spune că există cifre, care nu sunt exacte, dar care vorbesc despre existența victimelor de pe urma arestărilor, a cazurilor de tortură. Până la primul val s-au întocmit liste, bazate pe anumite declarații, a unor oameni care au fost eliminați prin tortură, prin omucidere, prin limitare de libertate etc. În opinia sa, este o problemă că statul nu are capacitate să le recunoască statutul de victimă. Despre multe dintre cazuri nici nu se cunoaște, pentru că nu erau documentate.
Dezbaterea publică cu tema „Deportările staliniste: ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, este ediția a 12-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.