logo

Delegațiile la Olimpiada Europeană la Informatică pentru Juniori sunt așteptate astăzi la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/delegatiile-la-olimpiada-europeana-la-informatica-pentru-juniori-sunt-7967_1106532.html

Delegațiile la Olimpiada Europeană la Informatică pentru Juniori (EJOI) sunt așteptate astăzi la Chișinău. La concursul de programare în domeniul informaticii vor participa în jur de 100 de elevi din 26 de țări, cu vârsta de până la 15 ani și jumătate. Republica Moldova este reprezentată de patru elevi, transmite IPN.

Echipa Republicii Moldova la Olimpiadă este alcătuită din două fete și doi băieți. Este vorba despre Andreea Șendrean, Alexei Baca, Andrei Povar și Anastasia Corsac. Liderul echipei este Angela Globa, prorector pentru digitalizare, comunicare, imagine și relații cu partenerii sociali la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Adjunctul liderului echipei este Corina Negara, doctor în pedagogie, profesor de matematică şi informatică, magistru în informatică.

Potrivit programului, pe data de 16 august echipele țărilor participante sunt întâmpinate la aeroport, apoi cazate într-un hotel din capitală. Sâmbătă va avea loc festivitatea de deschidere a evenimentului, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Clasa Viitorului, dar și o sesiune de antrenament. Pe 18 august va avea loc prima sesiune de concurs, la USM, Mediacor. Iar a doua zi, participanții vor merge într-o excursie la Orhei pentru a descoperi Moldova. Pe data de 20 august va avea loc a doua sesiune de concurs, care se va ține tot la USM, Mediacor. Pe 21 august va avea loc a doua excursie și ceremonia de premiere EJOI 2024, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Câștigătorii vor primi medalii și premii de la sponsori. Forma medaliei este un romb, inspirat din litera „O” a logo-ului olimpiadei „EJOI”. Ministerul Educației menționează că această alegere de design simbolizează stabilitate și echilibru, conferă medaliei un aspect distinctiv și modern.

Pe 22 august echipele vor părăsi Republica Moldova.

Ediția precedentă EJOI, a VII-a, a fost găzduită de Georgia, în orașul Kutaisi, în 2023, în perioada 8-14 septembrie.