logo

Delegaţia Chişinăului în CUC condamnă ultimatumul serviciilor speciale din Tiraspol


https://www.ipn.md/ro/delegatia-chisinaului-in-cuc-condamna-ultimatumul-serviciilor-speciale-din-tiras-7965_1010476.html

Delegaţia Chişinăului în Comisia Unificată de Control (CUC) condamnă ultimatumul serviciilor speciale ale regiunii transnistrene, aşa-numitul „KGB” transnistrean, care a cerut conducerii organelor de drept ale Republicii Moldova ca, în decurs de o lună, să întreprindă măsuri în vederea retragerii din Bender a tuturor structurilor de forţă, a subdiviziunilor Inspectoratului de Poliţie şi întreprinderii de stat „Registru”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al delegaţiei se spune că în „Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, din 21 iulie 1992, este prevăzut expres faptul că ordinea publică în Bender este asigurată de către Comisia Unificată de Control, în interacţiune cu organele de poliţie ale Republicii Moldova şi aşa-numita „miliţie transnistreană”. Astfel, acţiunile Tiraspolului reprezintă o ameninţare directă la adresa mecanismului actual de pacificare şi o tentativă de diminuare a rolului Comisiei Unificate de Control în gestionarea ordinii publice în Bender, asigurarea securităţii şi neadmiterea acţiunilor de destabilizare a situaţiei în Zona de Securitate.

Delegaţia Republicii Moldova face apel către reprezentanţii Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Misiunii OSCE să ia atitudine faţă de declaraţiile serviciilor speciale transnistrene şi acţiunile provocătoare, care destabilizează situaţia în regiune. În şirul acestor acţiuni se înscrie şi reţinerea de către aşa-numita „patrulă transnistreană de grăniceri”, sub pretextul „încălcării regimului frontierei de stat” şi „contrabandă”, a reprezentanţilor unei întreprinderi private care transportau utilajul necesar pentru desfăşurarea unor lucrări tehnice în Zona de Securitate.

În vederea menţinerii păcii şi securităţii în Zona de Securitate, Delegaţia Republicii Moldova anunţă că va întreprinde şi pe viitor toate măsurile necesare pentru aplicarea mecanismelor prevăzute de acordurile relevante şi va continua să sensibilizeze organismele internaţionale asupra situaţiei.